Actualitate

Primarul și fostul vice din Cochirleanca, trimiși în judecată pentru că au girat un adevărat atentat la mediul înconjurător

Primarul comunei Cochirleanca, Nicolae Stancu, fostul viceprimar Dumitru Enache și alte șase persoane au fost trimiși în judecată într-un dosar deschis anul trecut, în legătură cu activități care au avut drept consecință poluarea mediului înconjurător. Ancheta a pornit de la suspiciuni că gunoaiele strânse din comună erau îngropate, că rețeaua de canalizare avea deversări neautorizate pe câmp sau chiar pe ulițele comunei și că stația de epurare fusese pusă în funcțiune fără avize și autorizație de mediu:

„Astfel, ar fi rezultat deversări, atât accidentale, cât și controlate, de ape uzate și substanțe poluante din stațiile de pompare/epurare și direct din rețeaua de canalizare, fapt ce ar fi dus la contaminarea apelor de suprafață”, transmitea IPJ Buzău, la momentul efectuării unor percheziții Poliția Buzău.

Dosarul a fost trimis instanței, zilele trecute, iar cei opt inculpați sunt acuzați de infracțiuni prevăzute în legea apelor. Primarul , fostul viceprimar și un al treilea inculpat se află sub control judiciar.

Primarul Nicolae Stancu riscă o condamnare care i-ar putea anula suspendarea pe care a primit-o în cazul unei pedepse pronunțate într-un alt dosar, cel în care a fost acuzat, în mandatul precedent, că l-a agresat pe viceprimarul localității.