Actualitate

Restricții de trafic ridicate, pe DN10. S-a încheiat una dintre cele mai ample lucrări de la Siriu

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău vine cu o veste bună pentru șoferii din Buzău și pentru cei care tranzitează județul. Au fost finalizate lucrările de reparații la Viaductul Grămăticu, de pe DN10, astfel că au fost ridicate restricțiile care au fost impuse în ultima perioadă în acest punct. Astfel, finalizarea lucrărilor va permite un trafic fluid și sigur.

La Viaductul Grămăticu au fost realizate lucrări ample, pentru consolidarea și modernizarea obiectivului construit în 1983.  Viaductul avea nevoie de reparații capitale, atât la nivelul bazei, cât și la partea carosabilă, pentru punerea în siguranță a traficului, mai ales că acesta este tranzitat intens de vehicule de mare tonaj.

  • -Viaductul este acum placă continuă, fără rosturi pe pile, ceea ce reduce riscul de fisuri și costurile de întreținere.
  • -Rosturile de dilatare au fost păstrate doar la capete, pentru comportament elastic în trafic intens și variații termice.
  • -Au fost montate aparate de reazem noi, conforme cu cele mai recente standarde.
  • -Betonul a fost tratat cu o pastă hidrofobă specială, pentru protecție împotriva infiltrațiilor și ciclurilor de îngheț-dezgheț.
  • -Structura, aflată într-o curbă suprainălțată, are trotuar montat doar pe partea stângă, pentru stabilitate și acces pietonal optim.
  • -Pentru siguranța șoferilor, a fost instalat parapet de tip 4H, capabil să redirecționeze vehiculele în cazul unui impact.
  • -Ridicarea restricțiilor marchează un pas important pentru fluidizarea traficului pe DN10 și pentru creșterea siguranței rutiere în zonă.

Lucrările, în valoare totală de peste 13 milioane lei, au fost demarate în septembrie, anul trecut, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat și venituri DRDP Buzău.

Viaductul Grămăticu are o lungime de 168,30 m și o parte carosabilă de 8 m.