Actualitate Agricultura acum

Salata de vară cu legume din semințe românești, circa 50 de lei. Oferta Stațiunii de Cercetare Buzău

Cu o investiție de mai puțin de 100 de lei, micii legumicultori pot aduce în grădina proprie legume proaspete și aromate, exact așa cum le știu din copilărie. Gustul autentic începe cu o sămânță bine aleasă, iar Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău oferă printre puținele varietăți românești testate, adaptate și păstrate cu grijă de cercetători. Cercetătorii buzoieni au anunțat deja oferta de semințe pentru anul 2026.

O salată de vară clasică, cu roșii dulci, castraveți crocanți, ardei cărnoși și verdețuri aromate, nu este un lux pentru gospodarii care au o grădină. Pentru consumul unei familii, câteva plicuri de semințe sunt suficiente pentru a asigura legume proaspete din primăvară până toamna târziu.

De exemplu, un plic de tomate Buzău 22 sau Ema de Buzău (cireașă), cu prețuri de aproximativ 9–13 lei, poate asigura zeci de plante viguroase. Castravetele Slănic, apreciat pentru gustul său și productivitate, costă 8 lei pentru 5 grame, iar ardeiul gogoșar Splendens sau ardeiul gras Arum, nelipsiți din salata românească, pornesc de la 5–10 lei pachetul mic. Semințele de ceapa albă de Buzău se vând cu 15 lei. Se mai pot adauga și salata verde Riana, rustică și rezistentă, și ridichile de lună Antita, ideale pentru începutul de sezon. În total, semințele necesare pentru o salată completă de vară pot ajunge la 50–60 de lei, suficient pentru o producție care asigură nevoile unei familii.

Plantele aromatice dau personalitate fiecărei salate, iar cercetătorii au o ofertă bogată de semințe. Ete sufiient câte un plicuțel din mărarul Daniela și pătrunjelul Ory, la 6–8 lei pachetul, pentru a avea verdeață tot sezonul. Busuiocul Aromat de Buzău este apreciat pentru frunza mare și aroma intensă, iar varietățile speciale cum ar fi busuioc violet Serafim sau busuioc cu aromă de lămâie Macedon atrag tot mai mulți grădinari pasionați.

Cercetătorii de la Buzău propun și plante mai puțin cunoscute: Lophantus anisatus, cu parfum de anason, sau isopul Cătălina, folosit culinar și medicinal. Prețurile acestor semințe variază între 6 și 10 lei/gram, aducând originalitate grădinii.

Stațiunea oferă și semințe pentru culturi de nișă: lufa, kiwano – castravetele exotic, sau mursalski chai, o plantă aromatică rară. Prețurile pot ajunge până la 19 lei pentru câteva grame, însă aceste plante cu valoare adăugată pot transforma o grădină obișnuită într-una spectaculoasă.

Oferta de semințe de la Stațiunea de Cercetare poate fi gasită AICI.