Două zile cu precipitații abundente! Este anunțul făcut de meteorologi, care au actualizat prognoza și au emis noi avertizări. Până mâine seară, la ora 20.00, va fi cod portocaliu de ploaie şi lapoviţă în zona de deal şi de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, unde cantităţile de apă acumulate şi din topirea zăpezilor pot ajunge până la 80 l/mp.
În Buzău, aflat sub cod galben de precipitații, vor predomina ploile, doar pe crestele montane înalte fiind posibile precipitații mixte și ninsori.
” În intervalul menționat, vor fi precipitații însemnate cantitativ sub formă de ploaie în sudul Banatului, în jumătatea nordică a Olteniei și a Munteniei și mixte în zona montană a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Vrancea favorizând topirea stratului de zăpadă. Se vor acumula 30…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.
Notă: temporar vor fi precipitații în general slabe cantitativ și în restul teritoriului, sub formă de ploaie, iar în zona montană, mixte. Pe arii restrânse vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 40…45 km/h”, anunță ANM.
Pe de altă parte, meteorologii vin cu vești bune în ceea ce privește temepraturile. La final de ianuarie scăpăm de ger. Temperaturile vor fi peste media normelor perioadei. Iar această tendință se va menține și în prima parte a lunii februarie.

Cod galben de inundații
Pe fondul ploilor însemnate cantitativ prognozate, dar și al riscului de topire a zăpezii, hidrologii avertizează că există risc de inundații. Mai multe râuri din Buzău sunt vizate de cod galben de inundații până miercuri, la ora 12.00.




Adaugă comentarii