Au trecut două luni de când Primăria Buzău a rămas fără serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, ca urmare a unui proces pierdut în instanță în fața unei asociații de protecție a animalelor. S-au scurs două luni, dar autoritățile încă nu au găsit o soluție concretă pentru reluarea activității. Ca urmare, câinii de pe domeniul public nu mai pot fi capturați și transportați în adăpost, așa că maidanezii au invadatmai toate cartierele orașului.
Primăria cumpără padocul de la Urbis Serv
Și, din păcate, situația actuala va continua pentru că, deocamdată, Primăria Buzău nu poate înființa serviciul pentru capturarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public. Ionuț Apostu, viceprimarul municipiului Buzău, a explicat că, mai întâi, trebuie achizionat padocul de la Urbis Serv, adică de la societatea aflată în subordinea Primăriei municipiului Buzău, și abia apoi pot fi făcuți pașii următori pentru înființarea serviciului pentru gestionarea maidanezilor. Cu alte cuvinte, proceduri de durată, fără un termen exact de finalizare.
„În acest moment, suntem în procedură pentru achiziția padocului de la societatea Urbis Serv. E o situație ciudată, dacă vreți, din punctul meu de vedere. Pentru înființarea serviciului de ecarisaj în cadrul Primăriei Municipiului Buzău, așa cum a prevăzut sentința judecătorească, e nevoie ca primăria să dețină un padoc.
Primăria deține un astfel de padoc, pentru că societatea Urbis Serv este, până la urmă, deținută 100% de Primăria Buzău, dar legal trebuie să fim proprietarii direcți ai acestui padoc. Am alocat în bugetul din acest an suma necesară pentru cumpărarea padocului de la Urbis, respectiv 290.000 de lei, cu TVA. Acum, suntem în procedură de achiziție, iar imediat ce va fi finalizată cumpărarea, vom intra în Consiliul Local cu proiectul de hotărâre privind înființarea serviciului de ecarisaj.
Procedurile legale, din păcate, sunt de durată. Iată, au trecut aproape două luni și încă nu avem funcțional acest serviciu.
Nu pot să fac o estimare privind durata procedurilor, pentru că, așa cum știți, proiectul de hotărâre, fiind un act normativ, trebuie și el să stea cel puțin câteva zile în dezbatere publică, iar imediat după acest lucru cred că vom organiza o ședință, fie de îndată, fie extraordinară, pentru că vorbim de o situație extraordinară și e nevoie ca acest serviciu să fie funcțional ”, a declarat Ionuț Apostu, viceprimarul municipiului Buzău.
Ionuț Apostu a mai precizat că există interes pentru grăbirea procedurilor și se așteaptă ca proiectul să fie lansat în dezbatere publică, în câteva zile. Noul serviciu se va regăsi în cadrul Direcției Tehnice a Primăriei Buzău.
Primăria Buzău, monitorizată de două instituții
Între timp, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, dar și Poliția Animalelor au sarcina de a face verificări și de a se asigura că situația nu scapă de sub control.
“Instituția noastră are cunoștință despre suspendarea juridică a activității adăpostului public și monitorizează cu atenție situația existentă de fapt, starea de sănătate și de întreținerea celor 102 câini rămasi în adăpost. Au rămas în adăpost și aceștia trebuie îngrijiți, hrăniți”, a declarat, pentru ȘansaNews.ro, dr. Onoriu Țăranu, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău.
Dacă în cazul câinilor din padoc situația este sub control, o problemă care trebuie rezolvată urgent este cea a maidanezilor de pe străzi. Cum autoritățile nu mai au pârghiile legale pentru a-i captura, aceștia se pot înmulți îngrijorător.
DSVSA Buzău a transmis deja Primăriei Buzău ce soluții are în acest caz. Ca soluție temporară, DSVSA Buzău recomandă aprobarea unui protocol de colaborare cu o altă primărie care deține deja un serviciu funcțional de gestionare a câinilor fără stăpân.
“Aceasta este o problemă într-adevăr, o problemă acută care trebuie rezolvată deoarece populația nu conștientizează și abandonează animale pe domeniul public pentru că dacă ar fi o sterilizare, cum prevede și legea de fapt, a animalelor și nu ar fi abandonul acestora, nu ar mai fi câini fără stăpân pe domeniul public. Cauza principală, fiind proprietarii de animale, care, v-am spus, din lipsă de educație civică, abandonează aceste animale.
Soluția pentru moment, pe care o și recomandăm UAT Buzău, este o ședință a Consiliului Municipal în care să se adopte acest lucru: un protocol de colaborare cu UAT vecin care are serviciu, în apropiere de Buzău este Râmnicu Sărat, sau înființarea din nou a serviciului, gestiunea acestea directă, delegată prin concesiune.”
Pe de altă parte, Prefectura Buzău a solicitat explicații administrației locale despre situația serviciului privind gestionarea câinilor fără stăpân, iar reprezentanții municipalității s-au angajat că problema va fi rezolvată în termen de o lună. Cu toate acestea, până acum nu a fost anunțată nicio măsură concretă.
Astfel, până la găsirea unei soluții, câinii fără stăpân rămân pe străzile municipiului. În acest context, autoritățile trebuie să intervină rapid pentru a evita eventuale incidente și pentru respectarea normelor privind protecția animalelor.
De altfel, Ionuț Apostu, viceprimarul municipiului Buzău, recunoaște că primăria a primit sesizări de la buzoienii îngrijorați de numărul mare de maidanezi.
”Nu au fost, din fericire, situații problemă. Doar, într-adevăr, diverse sesizări pe Buzău City Report privind înmulțirea câinilor comunitari în anumite zone ale orașului. Dar, din fericire, nu a fost necesară nicio intervenție rapidă pentru a aplana o situație în care cetățenii ar fi putut fi agresați.
Iar câinii care sunt în continuare la padoc sunt hrăniți de către Urbis Serv și se află în continuare în custodia noastră, doar că în acest moment nu se pot face adopții. Și nici eutanasieri, bineînțeles, pentru că acestea vor fi reluate, inclusiv adopțiile, după ce serviciul va deveni funcțional în cadrul Primăriei Buzău”, a spus Ionuț Apostu pentru SansaNews.







Adaugă comentarii