Actualitate Șansa de Pogoanele

(EXCLUSIV) INCREDIBIL! TÂNĂRUL CARE A PROVOCAT NENOROCIREA DE LA POGOANELE NU AVEA PERMIS DE CONDUCERE. Venit din Anglia, abia ieșise din izolare

Date noi  în ancheta accidentului de luni dimineață în care au murit  doi tineri care locuiesc în Scutelnici.

Adrian Iordache, tânărul care conducea un AUDI, și care s-a răsturnat pe șosea, NU avea permis de conducere.

Tânărul abia venise din Anglia, unde muncise la un abator, iar până pe 6 iunie s-a aflat  în izolare la domiciliu. Părinții lui ar fi, de asemenea, plecați în străinătate, la muncă.

Duminică noapte, Adrian s-a urcat la volanul bolidului său, un AUDI, deși nu deține permis de conducere , și-a luat un prieten care se pare că îi era și rudă, pe Cristian Dinu, și împreună au pornit la drum. Deocamdată nu se știe de unde veneau luni dimineață, la 5.10 când s-a produs nenorocirea, însă cei doi rulau dinspre Pogoanele spre casă, spre Scutelnici.

Pe drumul județean 203 I, în timp ce conducea, probabil cu mare viteză, tânărul care ar fi avut 22 de ani, a scăpat mașina de sub control și s-a răsturnat pe câmp.

Nici pentru Adrian și nici pentru Cristian, care potrivit surselor ar fi avut 34 de ani, nu s-a mai putut face nimic. Medicii de la Ambulanță i-au găsit morți.

Cristian Dinu era tatăl a 4 copii, spun localnicii din Scutelnici, localitatea sa natală. Nici el nu avea permis de conducere iar în trecut a muncit peste granițe, în Anglia.

Citește și http://sansanews.ro/tineri-morti-pe-sosea-la-pogoanele/