Actualitate

1 septembrie! Școala va începe cu o altă conducere la IȘJ și cu mulți directori schimbați

Inspectoratul Școlar Județean Buzău are de astăzi o noua echipă de conducere. Așa cum SansaNews a scris AICI, inspectorii care au asigurat conducerea învățământului buzoian în ultimii ani au fost schimbați. Astăzi, la IȘJ Buzău au ajuns noile decizii de numire pe funcții ale celor care vor asigura conducerea instituției, în condițiile în care ieri i-a expirat contractul Danielei Palcău, cea care a deținut funcția de inspector școlar general.

Astfel, conducerea IȘJ Buzău va fi asigurată, din funcția de inspector școlar general, de Gina Manea, în timp ce pe posturile de adjuncți au primit decizii de numire Felicia Boșcodeală și Liliana Șerbănică.

În concluzie, noul an școlar va debuta cu o nouă conducere la IȘJ dar și cu mulți directori schimbați, numiți interimar până la finalizarea concursului organizat tot în această toamnă. Detalii AICI.

Prima zi de lucru pentru noua echipă în fruntea IȘJ

A fost o zi agitată la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. După primirea deciziilor de numire pe funcții, cei trei inspectori care vor asigura conducerea Inspectoratului Școlar Județean Buzău și-au preluat birourile și s-au pus la punct cu noile atribuții administrative. Spre finalul zilei, a fost transmis și primul comunicat de presă prin care s-a anunțat oficial schimbarea echipei de management făcându-se și primele precizări cu privire la prioritățile pe care conducerea IȘJ le are în prezent.

Gina Manea, în prima zi în fruntea IȘJ Buzău

”În perioada următoare, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Buzău își va concentra activitatea asupra pregătirii și organizării în condiții optime a debutului noului an școlar, având ca prioritate asigurarea tuturor condițiilor necesare desfășurării procesului educațional în unitățile de învățământ din județ, în anul școlar 2026-2027”, se arată în comunicatul de presă.

Liliana Șerbănică, în prima zi la IȘJ Buzău în calitate de inspector școlar adjunct

De asemenea, în același document trimis de IȘJ se menționează faptul că toate deciziile primite astăzi „ sunt valabilabile până la organizarea concursului de către Ministerul Educației și Cercetării, dar nu mai târziu de încheierea anului școlar 2026-2027, cu rezervarea catedrelor la care persoanele numite sunt titulare”.

Pe de altă parte, este de menționat faptul că sunt așteptate unele schimbari și în echipa de inspectori școlari.