Actualitate

10 reguli de aur pentru a evita capcanele virtuale, de sărbători

Luna cadourilor este perioada în care volumul cumpărăturilor online crește semnificativ. Pentru a evita aglomerația din trafic și din magazine, multe persoane aleg să cumpere cadourile pentru cei dragi de pe internet. Însă, cumpărăturile de pe diverse site-uri trebuie făcute cu mare băgare de seamă, pentru că infractorii cibernetici profită- din plin de această perioadă. Fie prin site-uri false, fie prin mesaje prin care cer utilizatorilor accesarea unui anumit link, escrocii urmăresc să fură datele personale și să ajungă la datele bancare.

În acest context, Directoratul Național de Securitate Cibernetică vine cu o serie de sfaturi utile, care să ne ajute să nu picăm în capcana infractorilor cibernetici.

  • -Fii vigilent la promoțiile „de nerefuzat”! Mesajele cu reduceri spectaculoase pot ascunde intenții periculoase. Analizează-le cu atenție și evită să accesezi link-uri suspecte.
  • -Verifică link-urile înainte să dai click! Folosește un instrument de securitate, precum virustotal.com, pentru a scana link-urile primite.
  • -Cumpără doar de pe site-uri de încredere! Alege magazine online cu recenzii pozitive, politici clare de retur și sisteme de plată securizate. Verifică reputația lor cu scamadviser.com
  • -Învață să recunoști riscurile online! Educația te protejează! Accesează resurse utile pe sigurantaonline.ro pentru a învăța să identifici amenințările cibernetice.
  • -Protejează-ți datele sensibile! Nu oferi informații sensibile pe site-uri nesigure. Mesajele cu greșeli gramaticale sau formatare slabă sunt adesea semne de fraudă.
  • -Evită tranzacțiile financiare pe WiFi public! Conexiunile nesecurizate sunt vulnerabile. Folosește o rețea privată și securizată pentru orice plată online.
  • -Verifică felicitările digitale! Dacă primești o felicitare virtuală, confirmă cu expeditorul înainte de a deschide atașamentele sau link-urile.
  • -Nu-ți face publice planurile de vacanță! Postările pe rețelele sociale despre concediul tău pot atrage infractori care să profite de lipsa ta de acasă.
  • -Menține-ți dispozitivele actualizate! Asigură-te că toate dispozitivele au instalate ultimele actualizări de software, inclusiv antivirus și sistem de operare.
  • -Fă backup datelor importante! Salvează-ți fișierele esențiale pe un dispozitiv extern, apoi deconectează-l. Astfel, vei fi protejat de amenințări precum ransomware-ul care poate cripta sau șterge datele.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian