Divertisment

5 ani de durere pentru Marius Țeicu. Compozitorul dă semne că vrea să revină în muzică

Marius Țeicu se gândește la o revenire pe scenă, acolo unde îi este locul. Marele artist a trecut prin momente foarte grele, după ce fiica lui a decedat din cauza unei boli cumplite. Interpretul nu a mai urcat pe scenă de atunci. Oamenii, cei care-l iubesc și apreciază, îi simt lipsa pe scenă. După moartea fiicei lui, cunoscutul artist nu s-a putut focusa pe muzică, așa că a lăsat-o deoparte. 

Artistul își adună puterile, să revină în fața publicului. După cinci ani de la moartea fiicei lui, compozitorul are de gând să se întoarcă în muzică.

“Am fost într-o perioadă în care n-am cântat și n-am compus, n-am putut face nimic. Poate, cu ajutorul lui Dumnezeu revin. Mi-a murit fiica, este o mare durere, nu mai trece durerea, este din ce în ce mai greu. Toți mă roagă să mă întorc la muzică, dar nu am mai putut, tristețea e prea mare. Mă oprește și lumea pe stradă să mă roage să revin pe scenă. O să-mi revin!”, a declarat Marius Țeicu.

După moartea fiicei lui, Marius Țeicu nu și-a mai sărbătorit nici ziua de naștere. Artistul a stat acasă, cu soția lui. Cântărețul a împlinit vârsta de 77 de ani, pe data de 9 mai. Pentru el este o zi ca oricare alta, mai ales după ce și-a pierdut unicul copil.

Patricia Ţeicu a murit la vârsta de 41 de ani. Fata compozitorului Marius Ţeicu a fost diagnosticată în 2015 cu o formă rară de leucemie. A fost singurul copil al compozitorului Marius Ţeicu și a fost căsătorită cu actorul Dan Rădulescu şi au avut împreună doi copii, Andrei şi Casandra.

Autorul știrilor

Karla Lucuță

Prezentator Focus Fm & Focus TV
Jurnalist
Artist

Adaugă comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian