Aglomerație mare anul acesta în arestul IPJ Buzău! Cel puțin așa arată statisticile, potrivit cărora de la începutul anului până la finalul verii 185 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din Buzău pentru diferite încălcări ale legii. Bună parte dintre ei nu au fost liberi la expirarea ordonanței de reținere, pentru că instanța a dispus fie măsura arestului la domiciliu, fie pe cea a arestului preventiv.
Numărul infractorilor care au ajuns în spatele gratiilor a crescut semnificativ anul acesta comparative cu anul trecut, spun polițiștii buzoieni.
”În perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, în urma activităților desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea unităților de parchet competente, au fost dispuse 266 de măsuri preventive față de persoane cercetate în cauze penale (cu o creștere de aproximativ 20% față de perioada similară a anului trecut). Majoritatea măsurilor au fost dispuse în cauze penale din sfera investigațiilor criminale și ordinii publice, însă au fost aplicate și față de persoane cercetate pentru infracțiuni economice, la regimul circulației pe drumurile publice, armelor, explozibililor și substanțelor periculoase sau protecției animalelor. Astfel, față de 185 de persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, față de 45 de persoane, în urma probatoriului administrat, instanța a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, față de 35 de persoane a fost dispusă continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar, într-un caz fiind dispusă măsura arestului la domiciliu”, a declarat Ane-Mari Vrapciu de la IPJ Buzău.
Potrivit polițiștilor, la sfârșitul lunii august erau 162 de persoane cu măsuri preventive în supraveghere. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 147 de persoane, se aflau sub control judiciar, în vreme ce 15 erau în arest la domiciliu.



Adaugă comentarii