Actualitate

Noi detalii șocante despre tragedia de la Mărunțișu: cum a murit un bărbat intoxicat cu vapori de combustibil

Apar informații noi despre tragedia care a avut loc în weekend, la Mărunțișu, unde un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a intoxicat cu vapori de combustibil. Incidentul s-a produs la un depozit de combustibil fosil aparținând Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS).

Patru angajați, doi din Vâlcea și doi de la unitatea din Buzău, s-au deplasat la depozitul subteran pentru a-l verifica și a transfera combustibilul într-un alt rezervor. Angajații din Vâlcea au coborât în subteran, în timp ce cei din Buzău au rămas la suprafață. La scurt timp, aceștia au simțit miros de benzină și au observat că colegii din subteran se simțeau rău, așa că au dat imediat alarma. Unul dintre ei buzoieni a încercat să intre să-I salveze, dar nu a reușit.

Unul dintre bărbații din Vâlcea a fost salvat, în vreme ce al doilea a sfârșit în mod tragic.

”La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv o autospecială multirisc, ambulanțe SMURD și SAJ, dar și un elicopter SMURD. Prima victimă a reușit să se autoevacueze și a fost evaluată medical la fața locului. A doua persoană a fost extrasă de pompieri, conștientă, și transportată la spital. Din păcate, pentru cea de-a treia victimă, aflată în stop cardio-respirator, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, aceasta fiind declarată decedată. Intervenția pompierilor s-a desfășurat contra cronometru, în condiții extrem de dificile”, a declarat Vlăduț Pîrvu de la ISU Buzău.

Vâlceanul salvat și dus la spital a plecat acasă după ce medicii au încheiat investigațiile, deși recomandarea specialiștilor era să fie pus sub supraveghere medicală.

„Pacientul în vârstă de 56 de ani a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău după expunerea la vapori de hidrocarburi într-o incintă închisă. A fost investigat și monitorizat, starea generală fiind bună. Pacientul a refuzat internarea în secția de pneumologie și a fost externat”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.

Șansa News a scris despre acest incident dramatic și misiunea contracronometru aici și aici.