Actualitate SĂNĂTATE

Colegiul Medicilor Buzău, reacție după moartea medicului Ștefania Szabo. “Nu avem nicio protecție, avem nevoie de ajutorul autorităților…”

Colegiul Medicilor din Buzău reacționează după moartea medicului Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean Buzău, și valul de comentarii negative la adresa chirurgului și a medicilor, în general. Printr-o postare pe Facebook, reprezentanții Colegiului Medicilor Buzău trag un semnal de alarmă și arată că este inadmisibil ceea ce se întâmplă în prezent în societate. Reprezentanții halatelor albe subliniază că s-a ajuns prea departe, iar valul de ură împotriva medicilor trebuie stopat. Lipsa de empatie, de respect și recunoaștere față de tot ceea ce fac specialiștii din sistemul sanitar s-a adâncit, ceea ce face ca întregul corp medical să fie expus unor agresiuni în orice moment.

“COLEGIUL MEDICILOR BUZĂU deplânge trecerea în neființă a colegei noastre dr. Ștefania Szabo director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău plecată prea repede dintre noi. Nu am postat nimic până acum deoarece am lăsat să se așeze un pic lucrurile. Această moarte a scos la iveală o serie de aspecte sociale. Nu am văzut pana acum un val de ură așa de mare la adresa corpului medical. Nu a contat munca enormă din spital, munca voluntară din caravanele medicale din județ sau munca administrativă și stresul de la conducere! Pe semenii noștri care comentează in necunoștință de cauză îi interesează de ce se îmbracă frumos, de ce se îngrijește și arată bine. Din păcate se pare că statul/ guvernul nu poate face nimic in acest sens, oricine poate scrie orice, poate blama, înjura. Nu avem nici o protecție legală în fața acestor agresiuni.”

În acest context, Colegiul Medicilor Buzău arată că valul de ură din ultimele zile scoate la iveală necesitatea luării unor măsuri de urgență în sistemul medical. Pe de o parte, pentru protejarea medicilor, pe de altă parte pentru a fi îndepărtate deficiențele de sistem care duc, uneori, la situații grave, care afectează atât personalul spitalelor, cât și pacienții.

“Suntem într-un punct în care avem nevoie de ajutorul autorităților pentru a repune totul în ordine. Ne trebuie un cadru legal de lucru reglementat prin protocoale și o lege a malpraxisului, ne trebuie criterii pentru urgențe ca să nu mai aglomerăm camerele de gardă! Privit din prisma oamenilor “consumatori” de servicii medicale publice nu pot să nu le dau dreptate in unele cazuri. Ne lovim des de fapte de malpraxis unele apărute datorită unor deficiențe de sistem.”

Medicii din Buzău, dar și autoritățile, și-au exprimat pentru prima dată revolta față de valul de ură din mediul online încă de zilele trecute. S-a ajuns chiar ca mulți specialiști să ia în calcul renunțarea la efectuarea de gărzi în Spitalul Județean. Detalii, AICI.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Protecția trebuie să vină la pachet și cu refuzul de a primi mită sau de a condiția actul medical!
    Protecția teebuie să vină la pachet și cu creșterea gradului de empatie față de pacient, indiferent de poziția sociala a acestuia!
    Restul este doar gargară frumos împachetată, iar momentul este speculat de câțiva binevoitori(medici/personal medical)….
    P.S. Și hai să așteptăm rezultatul toxicologic și cauza decesului! S ar putea să constatăm ceva neașteptat, făra legăură cu cele afirmate în spațiul public până acum..