O veste tristă s-a răspândit, duminică, în intreaga breaslă a artiștilor plastici, printre oamenii de cultură și iubitorii de frumos: a părăsit această lume artistul plastic Florin Menzopol.
Unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Buzău, specializat în artă monumentală, autorul unei vaste colecții de picturi, lucrări de grafică și artă monumentală, formator de generații de tineri artiști, Florin Menzopol este o personalitate incontestabilă a culturii și artei buzoiene și naționale.
Ultima sa expoziție a fost deschisă la Galeriile de Artă din Buzău, în luna mai, când artistul a expus lucrări de pictură și grafică din diferite etape ale activității sale profesionale.
Comunitatea buzoiană îl regăsește pe artistul Florin Menzopol și în lucrări de utilitate publică așa cum este mozaicul de pe clădirea Arhivelor Naționale sau cel de la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău. Amprenta sa artistică dăinuie și prin aceea că a fost îndrumătorul a numeroși artiști din tinerele generații pe care i-a îndrumat de pe băncile Liceului de Artă din Buzău.
Florin Memzopol avea 82 de ani. Refugiat împreună cu familia, din Republica Moldova, dintr-o zonă care astăzi face parte din Ucraina, artistul a fost marcat de copil de această experiență pe care a “descărcat-o” în lucrările sale. Provenea dintr-o familie cu tradiție în artă. Tatăl său a fost artist plastic și profesor și cel care l a dus la Liceul de Artă Plastică din București unde a fost al doilea admis. A urmat apoi Institutul de Artă Plastică din București, dar după absolvire, fiind perioada regimului comunist, a lucrat ca profesor de desen și caligrafie, la o școală generală, înainte de a fi încadrat la Liceul de Artă din Buzău. Din 1968, anul absolvirii Institutului când a avut și prima expoziție, a continuat să creeze și să expună constant, evoluâbd spre maturitatea artistică in care “ajungi să pictezi cu sufletul, nu cu pensula”.
“Am un modus vivendi în pictură: cu
Florin Menzopol, interviu pentru Revista Fereastra, Mizil 2013.
perioade de aşteptare, spaţii albe ce disipează ideile, înainte de a le readuce într-o altă alcătuire semantică. Aştept până când simt că s-a acumulat o stare tensională, ce trebuie să-şi elibereze energiile şi atunci abordez pânza la modul cel mai direct, fără studii premergătoare sau desene la scara 1/1, cel mult cu o mică schiţă, creionată pe o coală de hârtie. În afara acestui demers, în timpul lucrului fabulez direct pe pânză şi atunci când cred că lucrarea este „plină” mă opresc şi nu mai adaug nimic.”
Adaugă comentarii