Actualitate Dezvaluiri

ÎNCĂ UNA! Săracului, tichie de mărgăritar! Cum subvenționează buzoienii școala privată a 7 copii cu părinți înstăriți ! Hai Buzău!

Ultima ședință ordinară a  Consiliului Local Municipal Buzău a fost marcată de controverse, după adoptarea unui proiect de hotărâre care direcționează fonduri publice către o unitate de învățământ privată, exact după modelul Gloria Buzău. Propunerea i-a scandalizat pe unii consilieri municipali, dar și pe profesorii care, de ani de zile, fără niciun sprijin financiar suplimentar salariului, depun eforturi pentru a înscrie Buzăul pe harta performanței la nivel național și internațional. Mai multe voci din rândul profesorilor au acuzat un standard dublu spunând că instituția privată își selectează elevii pe baza taxelor de școlarizare și a unor teste de nivel mediu, în timp ce elitele învățământului buzoian depind de sponsorizări pentru a participa sau a organiza concursuri școlare. Această discrepanță ridică o întrebare legitimă: este performanța în educație un obiectiv real al Primăriei Buzău sau doar un pretext de a arunca banii buzoienilor în direcții necunoscute?

Există temeri justificate că noua asociație, “Spectrum Buzău”,  va funcționa pe același principiu: infuzie masivă de bani publici, urmată de o desființare „convenabilă”, după ce banii buzoienilor vor fi transferați către alte interese. Fără garanții de sustenabilitate pe termen lung, nimeni nu poate garanta că milioane de euro nu se vor evapora, din nou, după care următorul pas va fi desființarea asociației.

Primăria a pus la dispoziție și infrastructura școlară și finanțare

Prin înființarea Asociației “Spectrum Buzău”, Primăria a intrat într-un parteneriat cu două entități private, S.C. Lumina Instituții de Învățământ S.A. și “Fundația Lumina”, angajându-se, din nou, la o finanțare masivă din bugetul local. De această dată, sub paravanul educației de performanță, asociația din care face parte și UAT Municipiul Buzău, preiau modelul de asociere public-privat ASFC Buzău (Gloria Buzău), cel care a lăsat urme adânci în bugetul orașului. Exact după aceeași rețetă,  municipalitatea și-a asumat din nou rolul de finanțator generos, fără pârghii reale de control asupra modului în care sunt cheltuiți banii cetățenilor.

“Lumina lnstituții de Învățământ” se prezintă ca cel mai mare grup educațional privat preuniversitar din România, care activează în sistemul educațional românesc din 1994, cu unități de învățământ în București, Oradea, Constanța, Iași, Cluj, Ploiești și, mai nou, Buzău. Face parte din “Romania Education Alliance (REA)”, care a anunțat pentru anul 2026 investiții de peste 10 milioane de euro.

Prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 259/2024, privind aprobarea participării UAT Municipiul Buzău ca membru fondator la constituirea Asociației „Spectrum Buzău”, practic s-a deschis din nou calea unui mecanism de externalizare a banului public.

Pe 16 decembrie 2024, primarul Constantin Toma a făcut primul anunț cu privire la viitorul parteneriat

“Dragi buzoieni,

Începând din toamna anului viitor, 2025, vom avea învățământ privat la Buzău. Primăria Buzău va dezvolta împreună cu S.C. Lumina Instituții de Învățământ S.A. și cu Fundația Lumina Instituții de Învățământ, un parteneriat pentru a îmbunătăți și mai mult educația buzoiană.

,,Lumina Instituții de Învățământ” este cel mai performant grup educațional privat preuniversitar din România, care activează în sistemul educațional românesc din 1994.

În componența sa intră: două licee (Liceele Teoretice Internaționale de Informatică București și Constanța – cu învățământ liceal și gimnazial), două școli internaționale București și Oradea și cinci școli internaționale Spectrum în orașele: București, Constanța, Iași, Cluj și Ploiești – cu învățământ preșcolar, primar și gimnazial, așa cum va avea și ,,Spectrum Buzău”.

Lumina Instituții de Învățământ este cel mai mare grup educațional privat din România, cu un număr de peste 5000 de elevi din peste 40 de țări, din care 85% români și 15% străini, cu peste 450 de cadre didactice.

De mulți ani, ,,Lumina”  este pe locul I în topul școlilor din România, în funcție de medaliile obținute la Olimpiadele Internaționale, cu peste 1100 de medalii de aur, argint și bronz.

Azi 16 decembrie 2024, am semnat statul Asociației ,,Spectrum Buzău” aprobat prin HCL nr. 259/28.11.2024 pentru aprobarea participării U.A.T. Municipiul Buzău ca membru fondator la constituirea Asociației ,,Spectrum Buzău”.

Viitoarea școală privată va funcționa pe strada Transilvaniei nr. 134, acolo unde a funcționat mulți ani Liceul de chimie și pentru câțiva ani Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”.

Precizez că 20% din elevii școlii vor beneficia de gratuitate. Acești elevi, buni la învățătură, vor fi selecționați din familiile cu venituri mici.

Să urăm mult succes acestei școli în orașul nostru!”

Consiliul Local Municipal Buzău a aprobat în 2024 prima modificare a componenței Consiliului Director al asociației. În cursul anului 2025, a adoptat alte două  hotărâri, în baza unor proiecte de hotărâri care au fost corroborate, prima prin care a modificat destinația unei părți din destinația  imobilului  în care a funcționat Liceul „Dimitrie Filipescu”, iar a doua prin care a modificat destinația întregului imobil. Potrivit documentului, spațiul a fost retras din baza materială de învățământ public și a primit o destinație nouă, aceea de a deservi activități educaționale, școlare și extrașcolare, în cadrul sistemului de învățământ privat desfășurat de Asociația “Spectrum Buzău”.

Consiliul Local Municipal Buzău a aprobat în 2024 prima modificare a componenței Consiliului Director al asociației. În cursul anului 2025, a adoptat alte două  hotărâri, în baza unor proiecte de hotărâri care au fost corroborate, prima prin care a modificat destinația unei părți din destinația  imobilului  în care a funcționat Liceul „Dimitrie Filipescu”, iar a doua prin care a modificat destinația întregului imobil. Potrivit documentului, spațiul a fost retras din baza materială de învățământ public și a primit o destinație nouă, aceea de a deservi activități educaționale, școlare și extrașcolare, în cadrul sistemului de învățământ privat desfășurat de Asociația “Spectrum Buzău”.

La ultima ședință oradinară, de săptămâna trecută, Consiliul Local a aprobat o finanțare parțială a Asociației “Spectrum”, de aproximativ 28.000 lei/lună, conform proiectului de hotărâre, până la aprobarea bugetului local al municipiului Buzău pe anul acesta, când urmează să fie supusă aprobării o nouă finanțare.  Opoziția s-a solidarizat contra inițiativei, înregistrându-se 6 voturi împotrivă și 2 abțineri.

Lipsesc transparența și criteriile de performanță

Consilierul local PNL, Silviu Roșioru, a lansat un atac dur la adresa modului în care sunt alocate fondurile publice în municipiu, reclamând o gestionare ineficientă și preferențială a bugetului local și a pus sub semnul întrebării oportunitatea finanțării unei unități de învățământ private, în contextul în care, a spus el, alte școli publice, cu un număr mult mai mare de elevi, se confruntă cu lipsuri financiare.  Roșioru a susținut că suma totală pe care orașul o va plăti școlii private “Spectrum”, în 2026 s-ar ridica la aproape 7 miliarde de lei vechi.

„Cu acești bani, cei 7 elevi (n.r. căci atâți sunt înscriși până acum) ar putea învăța la Oxford. Ne întrebăm care este logica acestor finanțări, în timp ce școli de stat aglomerate nu primesc fonduri similare. Pare mai degrabă o investiție pentru o spălare de bani decât un sprijin real pentru educație”, a declarat consilierul liberal.

În discursul său, alesul municipal a făcut o paralelă cu falimentul clubului Gloria Buzău, sugerând că anumite structuri care apar peste noapte sunt folosite pentru a drena banul public. Principalele nereguli semnalate de consilierul municipal  au fost acordarea de sprijin material și financiar de către Primărie unei entități cu un număr nesemnificativ de beneficiari –  Școala Gimnazială Spectrum, care funcționează în cadrul asociației cu același nume, are doar 7 elevi – lipsa unor criterii de performanță care să stea la baza finanțării și lipsa de transparență:

„Am desființat un liceu cu tradiție, l-am conservat și apoi l-am dat unui om de afaceri ca să facă o afacere, în condițiile în care numărul elevilor a scăzut cu 1.000, iar la anul va scădea cu încă 600. Abandonul școlar e mare, vom fi nevoiți să închidem licee și clase. Nu mai avem copii”, a mai spus consilierul.

Consilierul PNL a concluzionat că bugetul municipiului a fost transformat într-o „pușculiță a unora”, avertizând că semnalele de alarmă trase anterior au fost ignorate sistematic de către executivul Primăriei.

Familiile elevilor școlii private plătesc taxă de școlarizare de 5000 de euro

Sumelor virate de Primăria Buzău li se adaugă și taxele de școlarizare pe care le plătesc părinții. Potrivit ofertei școlare, la ora actuală, costurile de școlarizare privată se ridică la 5.000 de euro pe an, sumă care nu acoperă însă toate cheltuielile. Părinții trebuie să achite separat uniforma și masa, furnizată exclusiv de o firmă de catering agreată de instituție.

Plata poate fi eșalonată în șase tranșe (septembrie-februarie). Totuși, se încurajează plata anticipată prin discounturi de 5%, aplicabile fie pentru achitarea integrală, fie pentru înscrierile timpurii, efectuate până în luna martie. Programul educațional se desfășoară între orele 08:30 și 15:30, iar reprezentanții nu dispun de internat și nici nu intenționează să ofere facilități de cazare pentru elevii din afara județului. Se mai adaugă o taxă suplimentară, de 250 euro, la înscriere.

Altă condiție de înscriere în afara taxei nu a fost menționată, dar de pe site-ul asociației am aflat că procesul de selecție include două examinări standardizate, adaptate nivelului mediu de pregătire al elevilor.

Excelența nu primește nimic, dar afacerile în educație primesc totul

Prin repetarea strategiei falimentare de la Gloria, Primăria Buzău nu doar că ignoră meritocrația, așa cum a fost pretextul înființării școlii,  dar își asumă riscul unui nou dezastru financiar. Este o palmă pe obrazul profesorilor și elevilor care țin județul pe harta excelenței.

Alegerea conducerii Primăriei de a susține generos învățământul privat în timp ce performanța elevilor din școlile buzoiene, dovedită ani de-a rândul prin numărul de medalii aduse acasă, îi frustrează atât pe profesorii din Buzău, cât și pe elevi.

Profesorii de matematică buzoieni bat pe  la porțile sponsorilor pentru a putea organiza în luna iunie, la Buzău, Balcaniada de Matematică. Fondurile publice sunt orientate către o școală privată nouă, unde criteriul de acces nu este meritocrația până la urmă, ci puterea financiară a părinților.

“Este un an istoric pentru Buzău. Orașul nostru găzduiește Balcaniada de Matematică. Profesorii coordonatori aleargă după sponsorizări în această perioadă, pentru a acoperi costurile logistice, deoarece sprijinul de la stat lipsește cu desăvârșire. Buzăul se pregătește să devină centrul matematicii din Balcani, însă fără ajutorul autorităților locale. Deși elevii din școlile de stat obțin constant rezultate remarcabile, Primăria nu a contribuit cu un leu la finanțarea evenimentelor de elită, forțând cadrele didactice să caute soluții în sectorul privat.

În același timp, o entitate privată nou-înființată beneficiază de sprijin financiar public, deși procesul de selecție al acesteia nu are la bază performanța înaltă, ci plata unei taxe și trecerea unor evaluări sumare. Această gestionare a banului public sugerează o prioritizare a intereselor private în detrimentul palmaresului educațional al județului. Primăria nu ne dă nici bani de cretă. Nu avem markere, degeaba avem table inteligente. Primăria nu le asigură locuri de parcare  gratuite profesorilor. Sunt până la 10 locuri de parcare gratuite pe școală, iar profesori, aproape 100. Bineînțeles că ne frustrează acest lucru, mai ales că munca noastră a dus prestigiul Buzăului la nivel internațional. Eu știu că mai întâi trebuie să dovedești ca să primești”, ni s-a plâns un  profesor din Buzău, sub rezerva anonimatului.

Ca o concluzie, în timp ce elevii de la stat livrează excelență cu resurse limitate, Primăria alege să încurajeze un sector paralel care nu a demonstrat încă aceeași eficiență la nivel de performanță națională. Mai grav este că mecanismul ales — parteneriatul public-privat — poartă amprenta eșecului de la ASFC Buzău. Rămâne de văzut dacă această „investiție” va aduce plusvaloare educației sau dacă va lăsa în urmă doar o gaură în buget și o listă lungă de întrebări fără răspuns.

Autorul știrilor

Florina Popescu

4 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Sa explic cum era nicusor dan.la p.m bucuresti consilier general.apare un smen ca cel descris de dvs.si nicusor actiona in instanta decizia ..era procesomanul nr 1 ..in buzau nu avem un consilier care sa apere interesele buzoienilor deci plingere penala si se suspenda activitarea se vede din ney york este cu dedicated.are curaj cineva !!!

  • Poate ajută pe cineva câteva sume concrete:
    La baza HCLM 259* stau mai multe documente care susțin un set de informații financiare. De acolă aflăm faptul că Primăria va acoperi pierderea prognozată de Școala Spectrum Buzău, în primii 4 ani de activitate, de 5.278.000 lei (pag. 12-13). Alți 3.060.000 lei sunt necesari și suportați tot de Primăria Buzău, pentru achiziția obiectelor de inventar necesare desfășurării activității.
    Vorbim de 1,67 MILIOANE EURO.
    Aș mai adăuga faptul că, de-a lungul timpului, Asociația Lumina a tot deschis și închis școli de genul celei din Buzău.
    Ca o chestie de can-can, pe site-ul Asociației** nu este menționată școala din Buzău, iar site-ul Școlii Spectrum Buzău***, cu totă ”excelența” ei, e cel mult o glumă proastă.
    Nu contează neapărat faptul că ”patronii” sunt de origine asiatică (musulmani), pentru că ce contează e amplitudinea profesională a fiecărui om, tocmai de aceea eu aș lua cu MARE precauție orice idee/informare/proiect/afirmație venită din partea Dominum Nostrum, Primar toma, mai ales când vine vorba despre subiectul școală, educație, inteligență, cultură, logică, empatie, excelență în vreun domeniu – omul abia a trecut treapta la liceu și, aproape mai mult ca sigur, în epistolele de dragoste din adolescență, admițând că a avut astfel de preocupări, scria mi-au precum pisica (o alegație cu șanse mari de adevăr).
    ___
    P.S. Felicitări autorului pentru că a redat acestei meserii din verticalitatea și sensul de mult uitate la Buzău! Să vedem ”profesioniștii” de prin Parchete ce dreg, că ultima dată a plecat dosarul penal al Stăpânului de la Palat, în alt județ, cu tot cu procuror, până s-a prescris și dosarul și a ieșit și inchizitorul la pensie…
    ___
    * https://primariabuzau.ro/wp-content/uploads/2024/12/HCL-259-aprobare-participare-UAT-membru-fondator-SPECTRUM.pdf
    ** https://lumina.ro/ro_lumina/
    *** https://buzau.spectrum.ro

  • De aici vor iesi “geniile” care ne vor duce tara pe cele mai inalte culmi…PS Functioneaza cu un numar infim de “scolari” dar cu spatiu pus la dispozitie cu generozitate de Facalet…El stie cati bani a bagat in buzunar…