Actualitate

Dezbatere parlamentară: cât și unde îi lăsăm pe cei mici, în online. Senatorul Laurențiu Țepeluș (PSD): inițiativele existente, incomplete și dificil de aplicat (P)

”Ieri, 18 februarie 2026, în cadrul Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, am demarat seria de dezbateri privind protecția minorilor în mediul online. Inițiativa urmărește identificarea unor măsuri practice și eficiente pentru a proteja minorii de conținutul dăunător accesibil online, asigurându-le astfel o dezvoltare fizică, mintală și morală corespunzătoare.

Necesitatea acestor dezbateri a rezultat din considerente practice de legiferare, inițiativele aflate în prezent în circuitul legislativ dovedindu-se incomplete și dificil de aplicat. Mai mult, este necesară corelarea prevederilor propuse cu legile de funcționare ale instituțiilor statului care au rol de supraveghere și sancționare. Sunt unul dintre inițiatorii unei astfel de legi în Senatul României (L190/2025), ajunsă acum în Camera Deputaților sub numărul PL-x 356/2025, inițiativă pe care colegii deputați o consideră incompletă.

Prezența tinerilor în spațiul digital trebuie să fie una sigură, prin urmare, protejarea lor trebuie să reprezinte o prioritate. Responsabilitatea este distribuită, în acest sens, între toate sectoarele societății: familia, școala, mediul privat și autoritățile statului.

Dezbaterea a adus în atenție teme precum dependența de tehnologie, protecția copilăriei într-o lume a economiei digitale, consilierea psihologică pentru tineri, diferențele de acces între mediul urban și cel rural, precum și nevoia ca instituțiile publice să fie proactive în raport cu regulile platformelor digitale. Totodată, s-a discutat despre identitatea în spațiul digital, riscurile asociate expunerii la conținut dăunător și necesitatea unui echilibru între reglementare și capacitatea instituțiilor de a acționa.”

Senator ȚEPELUȘ LAURENȚIU CRISTINEL

Data: 19.02.2026

Autorul știrilor

Publicitate

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Terminați cu bâlciul …nu mai suntem în dictatură.
    Protejați copii în momentul în care sunt interzise știri despre crime și violente , când tv- urile nu mai difuzează emisiuni despre și cu conținut 18+.

    Rețelele să nu mai aibă conținut sexual sub nicio formă : filme , înregistrari , postări .
    Cum să INTERZICI cuiva dreptul la tehnologie ??????
    Voi vă ascultați ?
    În loc să vă ocupați de lovitură de stat din 2024 și să aduci dovezile …

    • Nimeni nu crede ca este pentru binele celor mici. Cum poti sa spui ca la 4-5 ani sunt suficient de maturi sa isi aleaga genul dar la 12 nu sunt destul de maturi pentru internet? Se stiu adevaratele motive. Pur si simplu se ridica o inchisoare in jur, toti cetatenii vor fi nevoiti sa furnizeze date personale si eventual biometrice. Vedeti ce s-a intamplat in UK, Australia etc. Cei mici au ocolit toate metodele si au ajuns pe situri de adulti, In plus, datele personale ale lor si ale adultilor au ajuns publice! Carduri bancare, parole, adresa, poza, etc. Cardul bancar se poate bloca/schimba, parolele se schimba dar celelalte detalii personale raman. Cele biometrice pe viata, nu se pot schimba. Te poti trezi cu belele fara sa faci nimic rau si in general situatia este o comoara pentru hackeri.