Demisia primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, din funcțiile de conducere în cadrul PSD Buzău generează noi reacții. Într-o intervenție în direct, la Focus Tv, președintele Pro Democrația Buzău, Horațiu Anghelescu, a făcut o analiză a ceea ce se întâmplă în PSD Buzău și a efectelor demisiei primarului din funcțiile politice de conducere.
Horațiu Anghelescu a arătat că decizia edilului-șef de a se retrage din aceste funcții nu are un impact important în partid. Asta pentru că, potrivit lui Anghelescu, funcțiile la care Toma a renunțat aveau mai degrabă o valoare simbolică decât una care să îi ofere o influență reală în PSD.
„ Domnul Toma a renunțat la două funcții care practic îi măgulesc orgoliul, pentru că influența pe care o avea în partid era foarte mică, foarte subțire. La ultima conferință județeană de alegeri a fost invitat cu două ore înainte. Practic, n-a contat, n-a contat nici în arhitectura conducerii județene a PSD Buzău”.
În schimb, arată Horațiu Anghelescu, principalul efect al conflictului din PSD Buzău și al demisiei primarului din funcțiile politice de conducere este diminuarea puterii de negociere a primarului în Consiliul Local. În opinia analistului, poziția lui Constantin Toma în miniparlamentul local va fi una mult slăbită față de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, ceea ce ar putea afecta capacitatea de a asigura majoritatea necesară trecerii anumitor proiecte.
„Domnul Toma are o poziție foarte dificilă în CLM. Din punct de vedere al legislativului local, puterea sa de negociere a scăzut față de ieri. Poziția sa este astăzi mai șubredă decât era înainte de această demisie. Romeo Lungu îi transmite practic lui Toma că aleșii locali PSD nu mai sunt o masă de manevră. Declarația domnului Lungu ne arată starea de fapt din primărie, nu exista o consultare, comunicare, punere de acord pe anumite lucruri esențiale pentru ca anumite proiecte să dea rezultate pentru cetățeni.”
Chiar și așa, Horațiu Anghelescu consideră că, momentan, PSD Buzău încearcă să păstreze deschisă posibilitatea unor negocieri punctuale în Consiliul Local, însă lucrurile nu vor fi deloc simple.
„Faptul că Romeo Lungu spune că aleșii PSD vor continua să voteze în interesul cetățenilor arată că există disponibilitate pentru negocieri pe proiecte cu domnul Toma. Dar, este clar că organizația județeană propune acum o luptă de uzură împotriva primarului. Să vedem cât va rezista în această poziție. Eu cred că în continuare se vor negocia proiectele în CLM, dacă domnul Toma va lăsa abordarea aceasta de stăpân al primăriei și va înțelege că trebuie să negocieze de data aceasta. E posibil să-i spună că, dacă nu termină cu criticile la adresa PSD, nu-i vor trece proiectele. Vor fi niște negocieri la sânge pe fiecare proiect. Eu m-aștept ca și alți consilieri în afară de cei șapte să defecteze și să schimbe armele. Domnul Toma are o poziție foarte dificilă. Să vedem și atitudinea partidelor din opoziție”.
Consilierii locali municipali reacționează
Bogdan Hudițoiu, unul dintre consilierii locali municipali PSD care au votat împotriva proiectelor primarului Toma, respinge acuzațiile formulate de primar. Într-o postare pe Facebook, Hudițoiu a subliniat că edilul-șef a beneficiat timp de un deceniu de sprijin politic consistent din partea partidului. Huditoiu a argumentat voturile nefavorabile acordate recent unor proiecte:
“Primul proiect viza alocarea a aproximativ 700.000 de euro către o școală privată. Consiliul Local a decis că acești bani pot fi folosiți mai eficient pentru interesul public, respectiv pentru școlile publice de stat din municipiul Buzău.
Un alt proiect votat împotrivă a fost alocarea a aproximativ 1 milion de euro pentru strada Cuza Vodă, un proiect despre care nimeni nu știa nimic, care nu a fost dezbătut public și care încalcă pași procedurali. Mai mult, vorbim despre bani proveniți din împrumuturi, care vor fi plătiți de buzoieni ani la rând.”
Bogdan Hudițoiu a criticat încercarea primarului de a prezenta deciziile Consiliului Local drept acte de ostilitate politică.
“A vota împotriva unor proiecte nu înseamnă ostilitate. Înseamnă exercitarea mandatului primit de la cetățeni și analizarea fiecărei propuneri prin prisma oportunității, transparenței și interesului public.”
O reacție a venit și din partea consilierului municipal Teodor Cojocaru, care vorbește despre importanța dialogului.
“În ultima perioadă, însă, am simțit că lucrurile au început să meargă într-o direcție cu care nu am reușit să mă identific pe deplin. Mi-aș fi dorit mai multă transparență, mai mult dialog și să simt că fac parte cu adevărat din procesul decizional, mai ales în momentele importante. Nu spun aceste lucruri cu reproș sau cu supărare, ci cu sinceritate. Cred că o echipă este mai puternică atunci când deciziile sunt discutate, asumate și înțelese de toți cei care fac parte din ea. Respectul reciproc și comunicarea deschisă sunt, în opinia mea, elemente esențiale pentru orice construcție solidă.”
H. Anghelescu: “Toma arată că este mai disponibil pentru negocieri”
Pe de altă parte, prin demisiile anunțate ieri, analistul consideră că primarul Buzăului încearcă să transmită și un mesaj către celelalte partide de pe scena politică, sugerând că nu mai este legat total de PSD și că ar putea deveni deschis unor noi alianțe.
„Ceea ce a obținut domnul Toma este o cvasi- libertate. S-a pus în fața celorlalți competitori politici și arată că este mai liber și mai disponibil pentru negocieri și cu alte forțe politice. Atât a obținut, în afară de măgulirea orgoliului personal”.
Primarul Constantin Toma și-a anunțat marți, 2 iunie, demisia din funcțiile politice de conducere deținute în PSD Buzău. Rămâne însă membru în partid. De altfel, o demisie din PSD ar însemna pierderea automată a mandatului de primar al municipiului.




Nea Horica nu se va întâmpla nimic ,balul durează trei zile ,vă bucurați degeaba ,Lungi și Marcel vor veni în genunchi la alegeri nu pierd ei Buzăul ,mai bine vezi ce faci tu Horica ptr Buzău că de analiști e plina tara!