Un raport recent al Autorității Naționale Fitosanitare arată că, în urma controalelor efectuate anul trecut, cele mai multe probe cu reziduuri de pesticide au fost descoperite în salată, tomate, leuștean (după cum ȘansaNews a relatat AICI) dar și în căpşuni, mere, pere și piersici, adică în legume și fructe frecvent consumate de populație. Deși valorile identificate s-au încadrat, în cele mai multe cazuri, în limitele maxime admise de legislație, medicii avertizează că riscurile consumului unor astfel de produse apar în timp, prin expunere constantă.
Într-o intervenție în direct, la Focus Tv, medicul toxicolog Radu Țincu a atras atenția că pericolul nu este reprezentat doar de depășirea punctuală a limitelor legale, ci mai ales de efectul consumului repetat de fructe și legume cu pesticide. Toate cantitățile se adună, astfel că încet, dar sigur, organismul ajunge să fie afectat serios.
„Atunci când vorbim de pesticide, insecticide sau alte substanțe utilizate în agricultură, chiar dacă nu există depășiri ale cotelor, trebuie să luăm în calcul efectul cumulativ, faptul că în fiecare zi mâncăm fructe și legume care au o cantitate de pesticide. Acestea se adună și la nivelul organismului determină o serie de reacții. Efectele nu sunt imediate, din păcate oamenii nu pot să-și dea seama imediat că au fost expuși la aceste substanțe, este nevoie de o perioadă mai lungă de timp. Pentru că efectele apar târziu nu pot fi realizate corelații directe, pentru că omul a mâncat de-a lungul timpului fructe și legume expuse este foarte greu să spui că acea formă de cancer este corelată cu acest consum, însă studiile pe animale de laborator și studiile pe populații care au fost expuse constant la astfel de substanțe arată că expunerea la pesticide, insecticide este un factor de risc pentru a dezvolta forme de cancer”, explică medicul.
Potrivit specialistului, anumite pesticide pot afecta buna funcționare a organismului, organe precum ficatul, astfel că se ajunge la boli grave. De altfel, pesticidele sunt asociate cu un risc crescut pentru anumite tipuri de cancer.

“Dacă vorbim de pesticide, ele sunt substanțe care seamănă din punct de vedere structural cu hormonii corpului astfel încât pot să deregleze axele hormonale, fie că vorbim de axa tiroidiană, fie că vorbim de axa suprarenală, mergând până la anumite tulburări în ceea ce privește fertilitatea. Însă, sunt studii care arată că expunerea continuă la pesticide, chiar și în cantități acceptate, poate să producă o destabilizare a acizilor nucleici, fapt care duce la apariția riscului de a dezvolta anumite forme de cancer. Studiile arată o creștere a incidenței cancerelor hematologice, cum ar fi leucemiile, limfoamele sau alte tipuri de tumori care vizează sistemul ganglionar, dar și cancer gastric, hepatic sau cancerul pancreatic.”
Cum fructele și legumele sunt esențiale pentru sănătate, raportul Autorității Fitosanitare readuce în atenție necesitatea unor controale stricte și a unei monitorizări constante a reziduurilor de pesticide, arată medicul Radu Țincu.
“Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem este legat de partea de reglementare, autoritățile statului trebuie să crească această capacitate de testare, pentru că sunt insuficiente probe testate în fiecare an vorbim de câteva zeci sau sute de probe pe an, ceea ce reprezintă o cantitate insuficientă de legume și fructe testate. Trebuie intensificată testarea prin Institutul de igienă alimentară, trebuie realizate testări periodice ale fructelor și legumelor aflate pe piață, pentru că în acest fel putem să limităm efectele adverse, iar autoritățile pot să reglementeze ca acei producători care încalcă normele în vigoare și reglementările legale să fie scoși de pe piață pentru că reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.
Pe de altă parte, specialiștii recomandă câteva măsuri simple pentru reducerea expunerii: spălarea riguroasă a legumelor și fructelor sub jet de apă, decojirea (acolo unde este posibil), alegerea, pe cât posibil, a produselor certificate ecologic.



Adaugă comentarii