AQUAPARK, TOP MINCIUNI! 13 milioane de euro împrumutați de la bancă pentru măreața realizare, funcțională 3 luni pe an! Bălăceală de atâta bănet în vară, că din iarnă vin ratele!

În timp ce străzile municipiului, aleile din parcuri și din cartiere arată ca după bombardament, iar spațiile verzi, atât cele din grădinile urbane, cât și cele din jurul blocurilor, au devenit simple întinderi de pământ bătătorit, Primăria condusă de Constantin Toma a ales să le ofere buzoienilor un aquapark finanțat prin împrumuturi masive la bănci, de zeci de milioane de euro. Se vorbește pompos despre oportunitate și despre contractul climatic M100, însă realitatea matematică ne izbește cu o întrebare dură: suntem pregătiți să rămânem cu o groapă de bani aruncați într-o investiție care va funcționa și va genera venituri la bugetul local doar trei luni pe an?

Buzăul riscă să repete greșelile trecutului, transformând acest proiect într-o investiție bugetofagă, incapabilă să se susțină singură. Cu o durată de funcționare anuală limitată și aceea dependent de capriciile vremii, Aquapark-ul promite să devină un coșmar al mentenanței, deoarece costurile pentru ținerea în viață a facilităților vor înghiți sume colosale din taxele și impozitele buzoienilor, fără a aduce profit real la bugetul local.

Când vine vorba de vândut imaginea unor astfel de proiecte, totul este prezentat de Constantin Toma ca fiind unic la nivel european, unic mondial și, probabil, unic planetar. Din păcate, la fel de unice și astronomice vor fi și datoriile la bănci, zeci de milioane de euro, pe care buzoienii vor fi obligați să le achite pentru a susține aceste ambiții de mărire.

Modelul eșecului administrativ este deja vizibil sub ochii noștri. Avem exemplul Crângului, unde lipsa de transparență și a consultării publice a blocat orice viziune coerentă și am rămas cu o pădure abandonată. Avem fantoma cinematografului Dacia, pentru care ne împrumutăm anual, dar nu investim un leu în renovarea lui. Serviciul Velo City,  un proiect unde mentenanța ne costă 500.000 de euro, în timp ce încasările abia dacă ating pragul de 15.000 de euro. În acest peisaj de proiecte pe credit, Aquapark-ul pare mai degrabă o aroganță administrativă decât o necesitate, în condițiile în care asfaltul,  mobilierul urban, spațiile verzi din parcurile  și cartierele orașului sunt toate degradate, iar imaginea generală a orașului  una dezolantă.

Dincolo de cifrele alarmante și de prioritățile inversate, cel mai grav aspect este faptul că întregul proiect Aquapark este clădit pe un fundament șubred, susținut de o serie de neadevăruri livrate sistematic de primarul Constantin Toma către cetățeni. Promisiunile fluturate în fața buzoienilor ascund realități tehnice și financiare incomode, pe care administrația evită să le discute transparent.

Pentru a înțelege exact amploarea acestui pariu riscant pe bani publici, este necesar să demontăm discursul oficial. În rândurile care urmează, vom analiza oportunitatea și vom prezenta, pas cu pas, minciunile din spatele acestui proiect, de la iluzia finanțării „exclusiv europeană” până la costurile ascunse care ne vor îndatora pentru câteva generații de-acum încolo.

Minciuna 1: Contract cu Europa! În realitate, Primăria înoată în datorii

În timp ce discursul oficial al primarului Constantin Toma plasa Aquapark-ul în schemele de finanțare europene ale contractului climatic, realitatea din actele Primăriei arată cu totul altceva. În spatele ușilor închise ale Palatului Comunal se semnau contracte cu băncile comerciale. Ambiția „Centrului de Recreere Aqua Park – Etapa 1 Outdoor” nu se sprijină deloc pe sprijin european, ci pe un munte de datorii. În anul 2024, Primăria Buzău a contractat un împrumut masiv de 61.218.000 lei, de la Exim Banca Românească SA, special pentru a susține acest proiect. Această sumă se adaugă unei linii de credit mai vechi, din 2020, de la Banca Transilvania, în valoare de aproape un milion de lei (982.000,00 lei).

Întrebarea care rămâne pe buzele buzoienilor este una justificată: avem nevoie de un aquapark, când străzile, trotuarele, cartierele orașului suferă de o lipsă cronică de investiții de bază? În timp ce grupul de firme Aquatica Experience, prin liderul de proiect Aqua Azur SRL, se pregătește să ridice tobogane și bazine la Buzău, asfaltul din multe zone rezidențiale rămâne spart, spațiile verzi dintre blocuri sunt neîngrijite, iar utilitățile de bază par a fi rămase în secolul trecut. Asistăm la un haos în privința spațiilor verzi: ba sunt desființate, ba lăsate în paragină, proiectele au rămas în stadiul cel mai prost, adică nefinalizate. S-a reușit performanța de a strica și ceea ce era funcțional, fără a se ajunge la forma nouă promisă, proiectele fiind pur și simplu abandonate pe traseu în stadiul cel mai prost sau nefinalizate.

Datele de mai sus arată clar că „aventura” acvatică a Buzăului a fost plănuită pe credit, încă de acum patru ani. Dovada AICI și AICI.

Prin semnarea contractului de execuție a lucrării, la sfârșitul anului 2024, municipalitatea a pecetluit o direcție clară: imaginea de „oraș de divertisment” primează în fața nevoilor stringente ale locuitorilor din cartierele uitate de administrație. Este o investiție într-un confort opțional, realizată cu bani pe care orașul nu îi are, ci îi împrumută, punând gaj viitorul fiscal al comunității pentru un proiect de recreere care putea, fără îndoială, să mai aștepte.

Minciuna 2: Matematica dubioasă a creditelor sau dubla finanțare pentru același obiectiv

Dincolo de oportunitatea investiției, o analiză atentă a cifrelor scoate la iveală o anomalie financiară imposibil de ignorat: Primăria Buzău s-a împrumutat cu o sumă considerabil mai mare decât valoarea declarată a proiectului. Când adunăm creditele accesate special pentru acest obiectiv, rezultatul nu dă cu rest, ci cu un surplus uriaș care ridică suspiciuni legitime de netransparență. Dacă însumăm cele două credite contractate pentru Aquapark,  cel din 2020, de 982.000 lei, cu din 2024, de 61.218.000 lei, obținem o finanțare totală de peste 62,2 milioane de lei.

Cu toate acestea, valoarea contractului de execuție semnat cu Aqua Azur SRL este de doar 47.907.000 lei, adică aproape 9,6 milioane de euro, fără TVA. Diferența? O sumă de aproape 3 milioane de euro, care pare să plutească într-un vid administrativ. Chiar dacă scădem costul studiului de fezabilitate, de 269.000 lei ( 57.000 euro), ecuația rămâne în continuare profund dezechilibrată. De ce a fost nevoie de un al doilea împrumut atât de masiv, când primul credit, cel din 2020, acoperea deja integral faza incipientă și o bună parte din cheltuielile de proiectare? Mai grav, de ce s-a solicitat de la Exim Banca Românească S.A. o sumă care depășește prețul adjudecat al lucrării?

Într-o administrație transparentă, împrumuturile se fac strict pe baza devizelor de lucrări. La Buzău, însă, lucrurile au mers pe principiul „să fie mai mult”, lăsând loc unei întrebări legitime pentru contribuabili: Ce s-a întâmplat cu diferența de bani? Au fost acești bani redirecționați discret către alte găuri negre ale bugetului local sau au rămas la dispoziția Primăriei ca un fond de rezervă necontrolat, în timp ce dobânzile curg pentru întreaga sumă împrumutată?

Această supraîndatorare nu este doar o eroare de calcul, ci o dovadă de management defectuos al banului public. Buzoienii vor plăti rate și dobânzi pentru 62 de milioane de lei (12,17 milioane euro), deși în parcul acvatic se vor regăsi sub formă de betoane și tobogane doar 47 de milioane lei (aproximativ 9,6 milioane euro). Restul de 14,3 milioane lei (aproape 3 milioane euro) rămân o enigmă în spatele cifrelor din contractele bancare. 

Minciuna 3: Prin omisiune! Etapa a doua a Aquapark-ului a fost trecută sub tăcere

Dacă sumele împrumutate până acum par amețitoare, ceea ce mulți buzoieni nu știu este că risipa bugetară este abia la prima strigare, deoarece proiectul Aquapark este conceput în două etape, iar sumele la care ne-am referit mai sus sunt aferente primei etape, în care este prevăzută realizarea bazinelor exterioare. Asta înseamnă că, la final, nota de plată va strivi pur și simplu bugetul local sub o povară colosală. Dată fiind amploarea acestor costuri, primarul a vehiculat cu prudență doar sumele primei faze.

Etapa a doua, cea „indoor” (acoperită), este estimată la încă 21.343.580 euro, cu TVA inclus. Zeci de milioane de euro într-un complex de distracții, pentru un oraș ca Buzăul, este o sfidare la adresa realității cotidiene.

O necunoscută uriașă rămâne factura pentru mentenanța și conservarea acestui colos pe timp de iarnă. Dacă pentru întreținerea a doar câteva zeci de biciclete din sistemul de bike-sharing orașul plătește deja 500.000 de euro, cât va înghiți un parc acvatic care necesită sisteme complexe de filtrare, pază și tratare a apei chiar și atunci când nu produce nimic? Punerea în conservare și menținerea parametrilor tehnici peste iarnă vor genera costuri de funcționare astronomice, mult peste capacitatea de a suporta un buget deja sufocat.

Concluzia care se desprinde din această strategie de dezvoltare pe credit este șocantă. O investiție care pe hârtie valorează zeci de milioane de euro va ajunge să coste comunitatea, în realitate, aproape dublu până la finalul perioadei de rambursare. Ratele și dobânzile aferente creditelor comerciale de la cele două bănci menționate mai sus vor înghiți fonduri care ar fi putut asfalta sute de kilometri de străzi sau ar fi putut moderniza toate parcurile din oraș.

Alte două întrebări legitime se impun aici:

1.Își permite Buzăul un asemenea edificiu faraonic, în timp ce nevoile de bază ale cetățenilor rămân la coada listei?

2.Va avea vreodată Primăria resursele necesare pentru a susține exploatarea unui asemenea colos?

Această ambiție de neutralitate climatică, plătită scump din buzunarele cetățenilor, riscă să se transforme într-o veritabilă neutralizare a puterii de cumpărare a fiecărui buzoian, forțat să deconteze financiar, ani mulți de-acum înainte, aceste proiecte fantasmagorice.

Minciuna 4: Lucru făcut cu temeinicie. În realitate, 100 de parcări la 2.000 de vizitatori, un blocaj garantat

Dacă la matematica creditelor Primăria este într-o mare eroare, logica de proiectare a acestui colos arată același lucru și  ridică din nou semne de întrebare, de această dată cu privire la competențele urbanistice a actualei administrații. Ne aflăm în fața unui proiect lipsit de viziune, utilitate și, mai ales, de o minimă oportunitate raportată la realitatea din teren. Cel mai frapant exemplu este proporția absurdă dintre capacitatea de primire a complexului și locurile de parcare prevăzute. Doar 100, la 2000 de beneficiari, numărul maxim prevăzut de proiect. În condițiile în care mobilitatea depinde covârșitor de autoturismul personal, această eroare de calcul va transforma întreaga zonă de sud-vest a Buzăului într-un calvar pentru locuitori. În momentul în care Aquapark-ul va funcționa la capacitate maximă, zona se va bloca pur și simplu, transformând drumurile de acces în parcări improvizate și generând un haos rutier fără precedent.

Din păcate, acest mod de lucru „pe genunchi” nu este o noutate pentru Primăria Buzău. Asistăm la o repetiție a scenariului de la Centrul Intermodal, o investiție de milioane de euro, menită inițial să preia întreg transportul în comun al orașului. După finalizarea lucrărilor, s-a constatat cu stupoare că edificiul nu este pregătit să primească fluxul de autobuze promis, rămânând astăzi deservit de doar câteva linii, în timp ce comunitatea a rămas cu o gaură imensă în buget.

Aceeași lipsă de anticipare pare să guverneze și proiectul Aquapark: un edificiu grandios pe hârtie, dar care ignoră nevoile logistice elementare. Buzăul riscă să mai bifeze o investiție inutilă, o „mândrie” locală care, în loc să aducă profit sau relaxare, va aduce doar frustrare, trafic blocat și rate bancare pe care cetățenii le vor plăti zeci de ani de acum încolo.

Minciuna 5: Apa va fi adusă de la Monteoru!  În realitate, o soluție „secată” înainte de inaugurare

O altă minciună lansată în spațiul public de primarul Toma, este alimentarea Aquapark-ului cu apă de la izvoarele Stațiunii Sărata Monteoru. O măsură care sună spectaculos în comunicatele de presă, dar care, la o analiză elementară a realității hidrologice, se demonstrează a fi o fantezie și nu un plan sustenabil. Izvoarele de la Sărata Monteoru sunt aproape de epuizare. Multe dintre resursele minerale istorice, au devenit de-a lungul deceniilor greu accesibile sau au fost pur și simplu neglijate, proces care a dus la colmatarea sau secarea lor. Realitatea din ultimii ani arată că debitul actual nu mai acoperă în mod constant nici măcar necesarul ștrandurilor din stațiune.

În acest context, ideea de a pompa volume uriașe de apă către un colos de beton din Buzău pare o condamnare la moarte pentru resursele rămase ale stațiunii.

Deși izvoarele sărate sunt de adâncime, județul Buzău s-a confruntat în ultimii ani cu perioade de secetă severă care au lovit necruțător pânza freatică și fântânile din localitățile învecinate. Presiunea asupra resurselor de apă din județ este deja critică, iar ideea de a exporta apa minerală către Aquapark ignoră pur și simplu realitatea.

Aici apar alte întrebări! Cum va ajunge, efectiv, apa de la Sărata Monteoru în bazinele din Buzău? Vor fi transportate cu autospecialele de la Urbis Serv, cele cu care se udă spațiile verzi din oraș? Cel mai probabil, vor căra apă sărată doar în primul an, la inaugurare, pentru a respecta promisiunea făcută buzoienilor, dar când izvoarele stațiunii vor seca ori se va renunța la idee și se va apela la o variantă mult mai ieftină, cum ar fi apa de la robinet cu sare adăugată direct în bazin.

Dacă aceasta este strategia, costurile de funcționare ale centrului de recreere Aquapark vor exploda înainte de prima baie. Consumul de combustibil, uzura parcului auto și logistica necesară pentru a menține nivelul apei într-un colos de asemenea dimensiuni vor transforma profitul municipalității într-o gaură neagră. Cât privește amortizarea investiției, la ce orizont de timp putem vorbi de recuperarea a zeci de milioane de euro, când cheltuielile de întreținere și transport sunt calculate pe genunchi?

Fără un plan de afaceri realist, Aquapark-ul riscă să rămână un monument al risipei, unde singurul lucru care curge constant sunt banii buzoienilor către ratele băncilor și facturile de transport.

Concluzia finală este clară: aceste împrumuturi colosale se plătesc exclusiv din buzunarele buzoienilor, din acele taxe și impozite pe care Primăria ba le mărește agresiv, ba le risipește pe proiecte de imagine. Este revoltător ca un complex de agrement să devină prioritatea zero a orașului, în condițiile în care aceeași administrație s-a plâns în repetate rânduri de lipsa fondurilor pentru reabilitarea drumurilor, lăsând cartiere întregi în paragină sub pretextul austerității. Într-un Buzău care se împrumută pentru a oferi distracție de tip „unic planetar”, contribuabilii buzoieni rămân să navigheze printre gropi, plătind din greu pentru o ambiție care s-ar putea dovedi, în final, doar un miraj devorator de resurse.