Cei doi șoferi care au decedat astăzi în urma accidentului cumplit produs pe DN2E85, între Limpeziș și Mihăilești, erau buzoieni. Este vorba despre un tânăr de 28 de ani, din municipiul Buzău, și un bărbat de 64 de ani, din Poșta Câlnău.
“Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba despre o coliziune între autoturismul condus pe direcția Buzău către Ialomița, de către un șofer, de 28 de ani, din Buzău și autoutilitara ce rula din sens opus, la volanul căreia se afla un bărbat de 64 de ani, din Poșta Câlnău.
Accidentul s-a soldat cu decesul celor doi conducători auto”, transmite IPJ Buzău.
Potrivit unor surse, accidentul s-ar fi produs după ce autoturismul condus de tânărul de 28 de ani ar fi pătruns pe sensul opus de mers, din cauza altor preocupări pe care le-ar fi avut șoferul. Aceleași surse spun că, cel mai probabil, șoferul ar fi fost cu ochii în telefonul mobil, context în care ar fi ajuns pe contrasens, unde s-a lovit violent de duba condusă de bărbatul din Poșta Câlnău.
În urma impactului, autoturismul a luat foc, șoferul de 28 de ani fiind găsit carbonizat în mașina distrusă de flăcări.
Ulterior, focul s-a extins la duba implicată în accident. Echipajele medicale sosite la fața locului au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la întregul vehicul. L-au scos, în același timp, pe șoferul de 64 de ani din mașină, întrucât acesta rămăsese încarcerat. Însă, deși medicii de la ambulanță s-au luptat să îl țină în viață, buzoianul nu a mai putut fi salvat.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.



Adaugă comentarii