Viitorii părinți din Buzău au ocazia, luna aceasta, să participe la o serie de cursuri gratuite de educație perinatală, menite să îi ajute să se pregătească pentru venirea pe lume a bebelușului. Inițiativa aparține Asociația Moașelor Independente, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Buzău și Maternitatea Buzău.
Cursurile sunt gândite ca sesiuni interactive, în cadrul cărora ambii părinți pot primi informații utile și ușor de înțeles, direct de la moașe.

Prima întâlnire este programată pe 23 aprilie, ocazie cu care vor fi abordate teme esențiale pentru ultimele săptămâni de sarcină, precum schimbările din trimestrul al treilea, semnele care anunță debutul nașterii și pregătirea pentru o naștere naturală.
Cea de-a doua sesiune va avea loc pe 29 aprilie, cand subiectele vor fi legate de:
- – nașterea pas cu pas
- – intervenții medicale
- – pregătirea bagajului pentru maternitate.
Cursurile se vor desfășura între orele 13:00 și 15:00, la Maternitatea Buzău. Participarea este gratuită, iar înscrierea se face online.



Adaugă comentarii