Actualitate

Nea Gică Baciu, sărbătorit la 104 ani: “M-am născut cu drapelul ăsta, pentru ăsta am luptat” (FOTO)

Foto Divizia 2 Infanterie Getica

Au fost momente emoționante astăzi, 4 mai, la Mânzălești. Nea Gică Baciu, cel mai vârstnic veteran de război din județul Buzău, a fost vizitat și omagiat la împlinirea a 104 ani.

Născut pe 4 mai 1922, nea Gică a luptat pe frontul de Vest în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a purtat cu mândrie uniforma militară. De-a lungul vieții, nea Gică Baciu a rămas un simbol al curajului, demnității și patriotismului. În plus, chiar și la cei 104 ani pe care îi împlinește astăzi, veteranul de război duce o viață activă, muncește în gospodărie și se implică în numeroase activități în comuna în care locuiește și nu numai.

Astăzi, de ziua sa, nea Gică Baciu a primit vizita militarilor buzoieni, care au mers la Mânzălești să-i transmită respectul și recunoștința pentru tot ceea ce a făcut pentru țară.

Vizibil emoționat, cu fotografii în mână și amintiri rămase în suflet, veteranul a rememorat anii războiului și le-a vorbit militarilor despre dragostea pentru țară.

„ Născut pe 4 mai 1922, Gică Baciu – cum este cunoscut în comunitatea din Mânzălești – a luptat cu onoare pe frontul de Vest în cel de-Al Doilea Război Mondial, apărând România sub drapelul căruia a spus cu mândrie: „M-am născut cu drapelul ăsta, pentru ăsta am luptat… E scutul țării!”

Astăzi, reprezentanți ai Diviziei 2 Infanterie „Getica”, Fundației „Mareșal Alexandru Averescu” și ai Cercului Militar Buzău i-au fost alături pentru a-l cinsti.”