Pesta porcină africană pare să piardă teren în județul Buzău, după doi ani în care marile exploatații comerciale au fost ferite de apariția unor focare. Potrivit datelor prezentate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, situația epidemiologică s-a îmbunătățit semnificativ în acest sector, ceea ce a permis reluarea investițiilor în sectorul suin. Mai exact, în ultimul an au fost inaugurate noi exploatații de mari dimensiuni la Săhăteni și Stâlpu, ultima fiind deschisă în martie 2026, ambele realizate prin Programul de susținere a reproducției la suine, finanțat de Ministerul Agriculturii. Detalii AICI și AICI.
Totuși, medicii veterinari avertizează însă că pericolul nu a dispărut complet. Vulnerabilitatea principală rămâne sectorul gospodăriilor individuale, acolo unde continuă să apară cazuri izolate de boală. Chiar și în aceste condiții, specialiștii spun că evoluția este încurajatoare, deoarece numărul focarelor este mult mai redus comparativ cu anul 2024.
”În cadrul gospodăriilor populației, considerate principalul segment de risc epidemiologic datorită nivelului variabil de biosecuritate, se constată o scădere semnificativă și constantă a numărului de focare confirmate”.
- • 2024: nivel ridicat de transmitere comunitară, asociat în principal cu contact indirect între exploatații, mișcarea necontrolată a animalelor și deficiențe în aplicarea măsurilor de biosecuritate;
- • 2025: reducere cu aproximativ 23,5%, reflectând efectele măsurilor de control și creșterea gradului de conformare a deținătorilor de suine;
- • 2026 (ianuarie–aprilie): reducere accentuată de aproximativ 82% față de anul 2024, indicând o scădere semnificativă a circulației virusului în mediul domestic.
Potrivit documentelor prezentate în cadrul Colegiului Prefectural, măsurile de biosecuritate și controalele desfășurate de autorități au contribuit la limitarea răspândirii virusului și în rândul gospodăriilor. În rapoartele DSVSA se precizează că verificările au avut ca scop inclusiv „prevenirea difuzării virusului pestei porcine africane”.
În aceste condiții, autoritățile mențin starea de alertă în ceea ce privește circulația virusului, în special din cauza riscului reprezentat de porcii crescuți în gospodării și de populația de mistreți.
”În populația de mistreți, considerată principalul rezervor natural al virusului PPA, se constată o reducere graduală a numărului de cazuri, însă fără întreruperea completă a circulației virusului. În 2024 am avut 19 cazuri confirmate, anul trecut 18 cazuri confirmate, iar în 2026 (ianuarie–aprilie) au fost confirmate 7 cazuri”
În concluzie, după anii dificili în care pesta porcină africană a afectat puternic sectorul zootehnic din județ ( de exemplu, în vara anului 2021 au fost sacrificați peste 20.000 de porci), actuala scădere a numărului de focare oferă un semnal pozitiv pentru industria suinelor din Buzău, un județ în care sunt așteptate și alte inaugurări de ferme până la finalul acestui an.



Adaugă comentarii