Momente emoționante pe aeroport, la întoarcerea în țară a membrilor echipei de robotică Homosapiens, care au reprezentat cu succes Buzăul și România la o competiție internațională desfășurată în California, SUA. Tinerii au fost întâmpinați cu flori, aplauze și numeroase felicitări din partea familiilor, profesorilor și prietenilor.
Rezultatul obținut peste Ocean confirmă încă o dată valoarea și dedicarea echipei. În cadrul concursului la care au participat zeci de echipe din întreaga lume, liceenii au demonstrat că pasiunea, munca susținută și spiritul de echipă pot conduce la performanțe de excepție. Homosapiens, una dintre echipele de robotică ale Colegiului Hasdeu, a reușit să câștige premiul doi „Inspire Award”, una dintre cele mai prestigioase distincții ale competiției. Premiul recompensează echipa care excelează nu doar din punct de vedere tehnic, ci și la capitole precum comunicarea, fair-play-ul, colaborarea și impactul în comunitate.
După o experiență intensă și un parcurs apreciat de juriu, elevii s-au întors acasă noaptea trecută. La sosirea pe aeroport, aceștia au avut parte de o primire pe măsura performanței lor, fiind întâmpinați cu emoție și mândrie de cei care i-au susținut pe parcursul întregii competiții.
Succesul echipei Homosapiens reprezintă un nou motiv de mândrie pentru Buzău, demonstrând că talentul și perseverența tinerilor pot aduce rezultate remarcabile pe scena internațională.
Foto și video Facebook/ Zaharescu Ketty








Adaugă comentarii