Un proiect în premieră în județul Buzău este în plină derulare în această perioadă. Este vorba despre o acțiune de monitorizare și evaluare științifică a populației de prepeliță, derulată de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău. Inițiativa aparține asociației, în contextul derulării unui studiu national ce face parte dintr-o cercetare ce are loc în mai multe state europene.

“AGVPS din România, în parteneriat cu Universitatea Transilvania Brașov și Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, în colaborare directă cu AJVPS Olt, AJVPS Călărași, AJVPS Buzău, AJVPS Bihor, AVPS Iași și AVPS Sitarul, a demarat „Studiul pentru cercetarea privind monitorizarea și evaluarea populației de prepeliță (Coturnix coturnix) pe teritoriul României”. Monitorizarea face parte dintr-un program aflat în derulare la nivelul Uniunii Europene inițiat de Federația Europeană pentru Vânătoare și Conservare (FACE) la care participă Asociațiile Naționale ale Vânătorilor din Franța, Spania, Italia, Bulgaria și România.
Studiul este finanțat exclusiv din surse financiare private ale AGVPS din România și ale celor șase asociații implicate direct”, anunță AGVPS.
În județul Buzău, activitatea are loc pe două fonduri cinegetice, respectiv fondul nr. 10 Florica și nr. 11 Glodeanu Sărat, zone de câmpie unde poposește în fiecare primăvară prepelița. Aici, săptămânal, cercetători ai Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” din Brașov și reprezentanții AJVPS Buzău analizează păsările în teren, prin diferite metode.
“Se fac observații săptămânale, seara și dimineața, concomitent pe toate fondurile de vânătoare implicate. Specialiștii fie fac observații directe, fie prin ascultare, din punctele specifice amenajate la o distanță prestabilită, pe fiecare fond. Se fac și activități de inelare a unor exemplare, să le putem urmări traseul. În Buzău, pe cele două fonduri, avem câte 5 puncte de observare”, a explicat, pentru ȘansaNews.ro, directorul AJVPS Buzău, Dragoș Ștefănescu.
Toate aceste acțiuni vor folosi la determinarea efectivelor și dinamica populației de prepeliță în perioada de reproducere. Cercetare științifică se desfășoară până la finalul lunii noiembrie, adică în perioada în care prepelița rămâne în zona noastră, înainte de a pleca spre alte țări.
Potrivit reprezentanților AJVPS Buzău, proiectul reprezintă un moment important pentru județ, fiind prima cercetare de acest tip realizată la nivel local, la inițiativa și cu finanțarea exclusivă a asociației.
„ Acest proiect este doar începutul. Intenția noastră este ca după acest studiu să dezvoltăm programe similare și pentru alte specii, cum ar fi turturica, pentru un management durabil al faunei cinegetice bazat pe cercetări științifice”.
Studiul se desfășoară în perioada 21 mai – 30 noiembrie. Rezultatele finale vor fi centralizate împreună cu cele obținute în celelalte județe, pentru evaluarea populației de prepeliță atât la nivel național, cât și european. Datele vor constitui o bază științifică pentru viitoarele măsuri de conservare și management al speciei.








Adaugă comentarii