Buzoienii care plănuiau să ridice o casă în această toamnă, să extindă o anexă, să își izoleze locuința sau pur și simplu să obțină un aviz de branșament la utilități se lovesc în această perioadă de un zid birocratic. Intrarea în vigoare a noului Cod al Urbanismului (Legea nr. 169/2026) a paralizat practic eliberarea oricărui document esențial la nivel local. Fără certificatul de urbanism sau autorizația de construire, nicio lucrare nu mai poate începe legal, iar proiectele imobiliare sunt, momentan, blocate pe termen nedeterminat.
Sursa blocajului este o tranziție legislativă abruptă. Vechile formulare reglementate prin Ordinul 839/2009 au fost abrogate odată cu aplicarea noilor norme, iar funcționarii publici nu mai au dreptul să le utilizeze. În acest moment, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației lucrează în regim de urgență la actualizarea și alinierea noilor machete tipizate la prevederile Codului. Până când aceste modele finale vor fi definitivate la centru și distribuite în teritoriu, activitatea cu publicul rămâne înghețată.
La Buzău, administrația locală a anunțat de câteva zile că sistemul nu mai e funcțional din momentul intrării în vigoare a noii legi.
„Vă informăm că începând cu data de 25.08.2026 intra în vigoare Legea nr.169 din 05.08.2026 privind CODUL AMENAJĂRII TERITORIULUI, URBANISMULUI ȘI CONSTRUCȚIILOR, motiv pentru care, în activitatea de urbanism si autorizare a construcțiilor, nu se mai folosesc formularele existente și publicate pe site-ul primariei. (…)Noile formularele vor fi accesibile pe site-ul Primăriei Municipiului Buzău, imediat ce vor fi puse la dispoziție de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în vederea punerii în aplicare a Legii nr.169/05.08.2026”, se arată într-un comunicat al Primăriei Buzău.
Situația nu e unică la nivelul municipiului Buzău, ci este valabilă în toate primăriile din județ și din țară. Funcționarii sunt legați de mâini și de picioare până când noile formulare nu vor fi gata, dosarele adunate pe birouri nemaiputând fi procesate fără acestea.





Adaugă comentarii