Actualitate

Ministerul Dezvoltării, verdict în proiectul PNRR de zeci de milioane de euro de la Buzău: „Beneficiarul este …”

Eșecul deja declarat al celui mai mare proiect de reabilitare energetică a blocurilor din România atrage și reacții. Deși contractul încheiat de Primăria municipiului Buzău nu a fost încă reziliat, finanțarea prin PNRR este, practic, pierdută, iar Ministerul Dezvoltării atribuie întreaga responsabilitate beneficiarului, respectiv administrației locale.

Într-un răspuns oficial transmis redacției, reprezentanții ministerului precizează că beneficiarul este „singurul responsabil” pentru implementarea și finalizarea investiției.

„În ceea ce privește implementarea contractului de finanțare menționat, precizăm că, potrivit obligațiilor asumate de beneficiar prin contractul de finanțare, respectiv art. 7, acesta are obligația de a implementa proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile contractului și ale legislației aplicabile, fiind singurul responsabil pentru îndeplinirea obligațiilor asumate și pentru obținerea rezultatelor prevăzute în cadrul proiectului”, transmit oficialii Ministerului Dezvoltării.

Pe de altă parte, pierderea finanțării de 80 de milioane de euro ar fi putut avea un impact major și asupra îndeplinirii jaloanelor asumate de România prin PNRR. Acest risc a fost însă evitat, în ultimul moment, în urma renegocierilor purtate la Bruxelles.

„Referitor la impactul asupra țintelor asumate de MDLPA în cadrul Investiției 1 din Componenta 5, precizăm că, în cadrul procesului de renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență, MDLPA a propus diminuarea țintei în cadrul Operațiunii A1 – Renovare integrată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, având în vedere progresul tehnic al obiectivelor de investiții aflate în implementare. Noua țintă a fost stabilită astfel încât aceasta să poată fi realizată fără impact asupra bugetului”, au explicat reprezentanții MDLPA.

Contractul finanțat prin PNRR are termen de finalizare 30 august 2026, ceea ce înseamnă că toate lucrările începute ar trebui finalizate până la această dată. Cum acest lucru nu mai este posibil, toate cheltuielile aferente lucrărilor executate după expirarea termenului vor trebui suportate de Primăria municipiului Buzău, din alte surse de finanțare.

„De asemenea, (…) coordonatorii de reformă și/sau investiții sunt responsabili de recuperarea sumelor aferente proiectelor ai căror indicatori nu au fost îndepliniți, având obligația recuperării sumelor plătite, în conformitate cu prevederile contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare”, au mai transmis oficialii Ministerului Dezvoltării.

În cadrul acestui proiect ar fi trebuit să fie modernizate 40 de blocuri din municipiul Buzău. Dintre acestea, 10 imobile urmau să beneficieze de lucrări de reabilitare energetică, iar celelalte 30 aveau incluse, prin proiect, și lucrări de consolidare, fiind încadrate în clasa a II-a de risc seismic.

Primăria municipiului Buzău a reușit să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract doar în cazul celor 10 blocuri destinate exclusiv reabilitării energetice. În ceea ce privește celelalte 30 de imobile, stadiul lucrărilor este de sub 50%.