Actualitate Șansa de Ramnicu Sărat

Procesiune religioasă pe străzile din Râmnicu Sărat. Programul evenimentului, AICI

Sursa Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Un moment de profundă încărcătură spirituală va avea loc, la sfârșitul acestei săptămâni, la Râmnicu Sărat. Conform tradiției, în ajunul marii sărbători creștine a Adormirii Maicii Domnului în municipiu va fi organizată o amplă procesiune religioasă.

Credincioșii din Râmnicu Sărat, dar și cei din localități învecinate, sunt așteptați să ia parte la procesiunea de anul acesta, ajunsă la cea de-a XVII-a ediție.

Manifestările vor debuta la ora 17.00, cu o slujbă religioasă oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ce va avea loc la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Ulterior, la ora 20:30, preoții și enoriașii vor porni în procesiune, pe străzile municipiului Râmnicu Sărat.

“Traseul procesiunii: Strada Pieței – Bulevardul Digului – Strada Mihai Eminescu – Rond Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” – Primărie – Strada Principele Ferdinand – Strada Primăverii – revenire.”

Procesiunea religioasă are o semnificație aparte pentru comunitatea din Râmnicu Sărat, în condițiile în care Maica Domnului este ocrotitoarea spirituală a municipiului, statut stabilit printr-o decizie adoptată în anul 2002.