Actualitate

Ce se întâmplă cu concursul pentru șefia Poliției buzoiene. Decizie de ultimă oră

Peste doar două zile, adică pe 20 august, la sediul IGPR, din Capitală, ar fi trebuit să aibă loc interviul, ultima etapă din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de commandant al IPJ Buzău. Însă, calendarul a fost modificat, astfel că proba decisivă nu va mai avea loc săptămâna aceasta, ci la începutul lunii septembrie. Nu este singurul concurs amânat, ci decizii similare au fost luate și în cazul celorlalte inspectorate din țară, care au în desfășurare astfel de etape de selecție.

Potrivit anunțului IGPR, interviul structurat pe subiecte profesionale, o etapă ce va fi înregistrată audio și video, a fost amânat pentru data de 1 septembrie 2026, orele 13.00.

Potrivit calendarului,  afișarea rezultatelor va avea loc în aceeași zi, după orele 16.00.

“-perioada limită de depunere a eventualelor contestații (în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, respectiv 02.09.2026);

– soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la această activitate se va realiza în perioada 03.09 – 04.09.2026;

– afișarea tabelului cu rezultatele finale se va realiza în perioada 03.09 – 04.09.2026, în funcție de existența/inexistența unor eventuale contestații”.

La concursul pentru funcția de inspector-șef al IPJ Buzău participă un singur candidat. Deși numele acestuia este anonimizat, prin înlocuirea numelui și prenumelui cu un cod unic, surse ȘansaNews spun că singurul candidat este actualul comandant al IPJ Buzău, cms.șef Ștefan Doloiu, după cum ȘansaNews a anunțat, în exclusivitate, încă de la publicarea concursului.

Acesta a trecut de celelalte etape, analizarea dosarului și evaluarea psihologică, urmând să susțină, în prima zi a lunii viitoare, proba decisivă.