Au început pregătirile pentru concursul ce va fi organizat toamna aceasta, în învățământ, pentru funcțiile de directori de școli. Toate funcțiile vacante, care sunt ocupate în prezent de directori numiți prin detașare, sunt scoase la concurs. La nivel național, mandatele a aproximativ 60% dintre directorii care au obținut funcția prin concurs au expirat în prima parte a acestui an, așa că va fi organizată o nouă etapă de selecție.
În județul Buzău sunt scoase la concurs 173 de funcții vacante de conducere, dintre care 127 de funcții de director și 46 de funcții de director adjunct. Pe listă se află inclusiv cele mai mari unități din Buzău, precum Colegiul Hasdeu, Colegiul Eminescu, Pedagogicul, dar și Școala Gimnazială Nr. 11.
La concurs se pot înscrie profesorii titulari, cu minimum 5 ani vechime în învățământ, care au avut calificativul “Foarte bine” în ultimii doi ani școlari. Candidații vor trebui să treacă de mai multe etape, printre care o probă scrisă și un interviu.
Înscrierile vor avea loc în perioada 14 septembrie–2 octombrie.
“Candidații pot opta, în cadrul acestei sesiuni, pentru cel mult trei funcții de conducere publicate vacante.
Potrivit calendarului, proba pentru evaluarea de competențe va avea loc la 13 octombrie 2026, proba scrisă la 20 octombrie 2026, iar probele de interviu se vor desfășura în perioada 12–27 noiembrie 2026.
Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate la 9 decembrie 2026, urmând ca deciziile de numire să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027”, anunță Inspectoratul Școlar Județean Buzău.



















Adaugă comentarii