Actualitate

Lucrările de modernizare la Barajul Cireșu, din nou amânate, deși investiția trebuie finalizată anul acesta. Care este motivul

Foto arhiva Fb/ Compania de Apa

Lucrările de modernizare a Barajului Cireșu, de unde este furnizată apa potabilă în localitățile de pe Valea Slănicului, sunt din nou amânate. Constructorul nu poate interveni, după ce drumul de acces către baraj a fost blocat de stânci căzute de pe versanți. Mai mult, nu se știe cui aparține drumul pentru a se putea interveni legal pentru deblocarea acestuia.

Lucrările la Barajul Cireșu fac parte dintr-un proiect mai amplu, care prevede inclusiv înlocuirea vanei de golire de fund cu o stavilă electrică modernă. “Această componentă este critică pentru siguranța în exploatare a barajului de pe pârâul Jgheab, sursa principală de apă brută pentru stația de tratare aval”, arată Compania de Apă. Lucrările ar fi trebuit să înceapă încă din primăvară. Inițial, termenul anunțat a fost după Paști, însă, la acel moment, intervențiile au fost amânate pentru începutul verii. Nici până la sfârșitul lunii august nu au fost însă demarate.

Problema a apărut în urma ploilor abundente din luna iulie. Cantitățile mari de apă au antrenat aluviuni și au provocat căderi de stânci de pe versanți, iar accesul către baraj a fost blocat, spune directorul Companiei de Apă, Simona Săvulescu.

“Lucrările de la barajul Cireșu, deocamdată, nu pot fi executate pentru că, în urma ploilor care au căzut în luna iulie, drumul de acces la baraj este blocat de căderi de stânci de pe versanți. O comisie formată din reprezentanții Ocolului Silvic, Apelor Române, Primăriei Mânzălești a mers la fața locului și a analizat ce se poate face pentru a debloca drumul de acces. Va trebui să facem mai întâi operațiuni de deblocare a căii de acces și abia ulterior să facem lucrările.”

Problema este că nu se poate interveni până când nu se va stabili exact în proprietatea cui se află calea de acces. Abia după ce va fi clar regimul juridic al drumului investiția poate merge mai departe.

“Trebuie neapărat să facem lucrările anul acesta, trebuia să le facem deja pentru că sunt ultimele lucrări care au rămas în acest contract de lucrări și constructorul nu poate să stea la nesfârșit să-și termine contractul.

Nu pot să fac o estimare când vom începe lucrările pentru că la momentul acesta încercăm să identificăm cui aparține drumul respectiv, pentru că nu poate să facă o terță parte o cheltuială pe o proprietate care nu îi aparține. La momentul acesta asta încercăm, să identificăm al cui este acel drum de acces care s-a blocat.”

Barajul Cireșu este administrat de Compania de Apă. Pus în funcțiune în anul 1997, barajul a fost proiectat pentru alimentarea cu apă a comunelor Mânzălești și Vintilă Vodă. Ulterior, sistemul a fost extins și în alte localități de pe Valea Slănicului. În ultimii ani, asigurarea apei pe timpul verii în toate satele arondate a devenit o mare problemă, fiind necesare noi surse de apă dar și modernizarea sistemului de furnizare.