Actualitate

Motorina s-a ieftinit de astăzi la Buzău, după ce Ministerul Finanțelor a tăiat din nou acciza. Lista stațiilor din oraș unde alimentezi sub 10 lei pe litru

Veste bună pentru șoferi la început de septembrie: prețul motorinei a scăzut, în medie, cu 17 bani pe litru de la 1 septembrie, ca urmare a deciziei Ministerului Finanțelor de a majora reducerea temporară a accizei de la 20% la 25%. Măsura vine după ce, în ultimele două săptămâni din luna august, acciza fusese deja redusă cu 20%. Ajustarea aduce o diminuare suplimentară a accizei cu peste 700 de lei la 1.000 de litri, limitând presiunea de pe piața international, unde cotațiile la motorină au crescut semnificvativ în ultima perioadă.

Conform mecanismului stabilit prin Legea nr. 162/2026, reevaluarea se face din două în două săptămâni. Decizia de a urca reducerea la pragul maxim de 25% a fost luată din cauza exploziei cotațiilor internaționale la motorină (+45,65%) și a prețului mediu (+25,45%).

„Mecanismul prevăzut de Legea nr. 162/2026 funcționează gradual, în funcție de evoluțiile din piața internațională. În contextul presiunilor din ultimele două săptămâni, nivelul reducerii accizei la motorină a crescut de la 20% la 25%. Este o intervenție temporară și calibrată, menită să reducă o parte din presiunea fiscală asupra prețului, în limitele în care aceasta poate fi absorbită de piață și transmisă mai departe în economie”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Chiar și cu tăierea de astăzi, prețul mediu al motorinei în municipiul Buzău se menține în jurul valorii de 10,07 lei/litru, în timp ce benzina standard are o medie de 9,55 lei/litru. Totuși, există diferențe semnificative de preț în funcție de rețeaua de distribuție. În continuare, cea mai ieftină motorină se vinde la Petrom, în vreme ce prețurile cele mai mari sunt la Lukoil, după cum arată pretcarburant.ro.

Cele mai mici prețuri la motorină standard:

  • 9,97 lei/litru – Petrom (Str. Clujului, DN 2B, Bd. Republicii, Pod Mărăcineni, Str. Transilvaniei, Șos. Brăilei)
  • 10,03 lei/litru – OMV și MOL
  • 10,20 lei/litru – Rompetrol
  • 10,23 lei/litru – Lukoil

Cele mai mici prețuri la benzina standard 95:

  • 9,51 lei/litru – Petrom;
  • 9,54 lei/litru – Rompetrol;
  • 9,57 lei/litru – OMV, MOL și Lukoil.

În ceea ce privește GPL-ul auto, acesta se comercializează în Buzău cu prețuri între 4,60 lei/litru (Lukoil) și 4,63 lei/litru (Rompetrol și MOL).