Actualitate

A venit rândul profesorilor să aibă emoții! Totul despre examenul de definitivat

După absolvenții de gimnaziu și de liceu, urmează examene pentru profesori. Miercuri, 14 iulie, are loc proba scrisă a examenului de definitivat în Învățământ, sesiunea 2021.

La Buzău, examenul se desfășoară în centrul amenajat la Liceul de Arte Margareta Sterian. Sunt înscrişi 130 de candidaţi, cei mai mulţi având specializările ”Învăţământ preşcolar” şi ”Învăţământ primar”. Examenul va avea o durată de 4 ore și va conține subiecte de specialitate și de didactica specialității. Intrarea candidaților în săli se va face în intervalul orar 7.30 – 8.00, pe baza actului de identitate valabil.

” Miercuri are loc  proba scrisă din cadrul examenului de definitivat, examen care, de altfel, s-a derulat pe parcursul întregului an școlar. Avem înscriși 130 de candidați  la 29 de discipline. Cei mai mulți sunt la învățământul preșcolar, și anume educație timpurie, și la învățători”, a declarat inspectorul general adjunct al ISJ Buzău, Daniela Palcău.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrul de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun, de asemenea, la centrul de examen, în zilele de 21 iulie (până la ora 20:00) și 22 iulie (între orele 9:00-12:00) iar rezultatele finale sunt așteptate pe 28 iulie.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8. În afara probei scrise, cadrele didactice au mai primite note la două inspecții special la clasă și la un portofoliu didactic pe care l-au avut de realizat.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.