Un accident rutier produs, luni seară, pe un drum comunal din Bisoca, a scos la iveală nereguli grave. Bărbatul vinovat de producerea accidentului, în urma căruia două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, nu avea ce să caute la volan. În primul rând pentru că nu avea permis de conducere. Însă, era și băut în momentul impactului.
Bărbatul de 38 de ani, din Bihor, se afla la Bisoca, alături de mai mulți colegi, fiind angajați ai unui operator economic care își desfășoară activitatea în zona de munte a Buzăului, mai exact care se ocupă de refacerea digurilor din zonă. Luni seară, bihoreanul s-a urcat la volanul unei mașini. Nu a contat că nu avea permis și era și băut. A pornit mașina, iar la un moment dat, pe DJ 204C, având în vederea starea în care se afla, dar și lipsa experienței la volan, a lovit o altă mașină care se afla pe marginea drumului.
“Din cercetări a reieșit că a fost vorba despre o coliziune între autovehiculul condus pe direcția Mânzălești către Bisoca, de către șoferul din Bihor, și autovehiculul unui șofer de 38 de ani, din Beceni, care ar fi fost aflat în afara părții carosabile.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 24 de ani, din mașina șoferului din Bihor, și a unei pasagere de 42 de ani, din mașina șoferului din Beceni. Aceștia au fost preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale”, transmite IPJ Buzău.
Polițiștii buzoieni au întocmit dosar penal și au continuat cercetările. Astfel, au aflat toate neregulile comise de bihorean, pentru care a fost trimis în arestul IPJ.
“În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date a reieșit că șoferul bihorean nu figurează ca deținător de permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul din dotare a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
La data de 1 octombrie a.c., polițiștii rutieri l-au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.”
Bihoreanul va fi prezentat procurorilor, pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
Adaugă comentarii