La volan, aproape în comă alcoolică. Așa a fost depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Râmnicu Sărat. În weekend, tânărul a petrecut o noapte întreagă, cu mult alcool în față. Chiar și așa, spre dimineață a decis să plece acasă cu mașina proprie. Noroc că pe traseu a fost observat de un echipaj de poliție. Tânărul de 20 de ani a fost tras pe dreapta, iar oamenii legii și-au dat seama imediat că tânărul nu avea ce să caute la volan, pentru că mirosea puternic a alcool. Când a fost pus să sufle în fiolă, rezultatul a confirmat faptul că râmniceanul băuse câteva pahare bune de alcool. Etilotestul a indicat o valoare record.
“Polițiștii au oprit în trafic, pe o stradă din Râmnicu Sărat, un localnic de 20 de ani, în timp ce conducea un autovehicul. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul din dotare, care a indicat o valoare de 2,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, se menționează într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.
În total, în weekend, polițiștii din județul Buzău au testat peste 320 de șoferi pentru alcool și droguri. Au fost întocmite 10 dosare penale pentru infracțiuni precum conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat, tractarea unei remorci neînmatriculate, încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Adaugă comentarii