Polițiștii din Buzău au deschis o anchetă pentru e elucida misterul morții unei infirmiere din Spitalul Județean. Femeia de 40 de ani, mamă a trei copii, era dispărută de acasă iar, duminică, a fost găsită decedată în mașina personală, într-o zonă necirculată a Buzăului, pe unde rareori calcă cineva.
Simona Elisabeta Lazăr a lucrat ani buni ca infirmieră în secția de Pediatrie a Spitalului Județean Buzău. Ulterior, s-a transferat în secția ATI COVID, în aceeași unitate spitalicească. Femeia era căsătorită și era mama a trei copii.
În data de 20 mai, se pare în urma unor neînțelegeri în familie, femeia s a urcat la volanul mașinii sale și a dispărut. Pentru că apropiații nu mai știau nimic de ea, o zi mai târziu, soțul a mers la Poliție și le-a cerut ajutorul oamenilor legii. Infirmiera a fost data în urmărire națională și a apărut în secția ”Dispăruți” de pe site-ul Poliției Române:
” La data de 20.05.2021, în jurul orelor 09:00, numita Lazăr Elisabeta Simona a plecat de la domiciliul său cu autoturismul acestora marca BMW și nu a mai revenit până în prezent. Aceasta are asupra ei documentele sale personale, cardul bancar și telefonul sau mobil, care este închis”, se menționa pe site-ul Poliției Române.
Duminică, o persoană a sunat la 112 și a anunțat că într-o mașină parcată în Zona Industrială, pe unde nu prea circulă nimeni de obicei, s-ar afla o persoană decedată. Când au ajuns la fața locului, oamenii legii și-au dat seama că cea fără suflare este chiar infirmiera pe care o căutau de două zile.
La această oră nu se știe cum s-a produs decesul, însă ipotezele conduc către sinucidere. Totul va fi elucidat însă în urma necropsiei.



Adaugă comentarii