În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și în baza Dispoziției nr. 1/03.06.2023 a Președintelui Consiliului Județean Buzău, vă aducem la cunoștință că în data de 06 ianuarie 2023, ora 1000, la sediul Consiliului Județean Buzău, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 48 – sala Dimitrie Filipescu, va avea loc ședința publică a Consiliului Județean Buzău, cu următoarea ordine de zi:
PROIECTE DE HOTĂRÂRE:
- Proiect de hotărâre nr. 1/2023 privind repartizarea pe comune, orașe și municipii a sumei de 38.176 mii lei pe anul 2023 din fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare și estimări pe anii 2024-2026 din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale;
- Proiect de hotărâre nr. 2/2023 privind aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local a deficitului secțiunii de dezvoltare stabilit în anul 2022
- Proiect de hotărâre nr. 3/2023 pentru validarea Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Buzău privind aprobarea eliberării unor licențe de traseu pentru efectuarea serviciului public de transport rutier județean de persoane prin curse regulate la nivelul județului Buzău;
PREȘEDINTE, PETRE-EMANOIL NEAGU
SECRETARUL GENERAL AL JUDEȚULUI BUZĂU, MIHAI-LAURENȚIU GAVRILĂ
Adaugă comentarii