Actualitate Agricultura acum

Apetitul pentru fructele exotice, în creștere. Mărul Limoncela, printre preferințele buzoienilor

Fructele exotice urcă în topul preferințelor buzoienilor determinându-i pe aceștia chiar să-și înființeze mini livezi cu pomi exotici.  

”Trei clienți vor pomi exotici și unul vrea pom clasic”, spune proprietarul pepinierei din Unguriu.

Cererea crescută pentru fructele exotice se simte și în pepiniere, astfel că proprietarii și-au adaptat oferta și au adus la Buzău pomi care produc fructele pe care, până acum, buzoienii le puteau savura doar în vacanțe.

Un exemplu este mărul Limoncela, un fruct care arată ca un măr dar are culoarea și aroma de lămâie.

”Este un pom originar din Italia care s-a adaptat foarte bine la solul și clima din România. Fructul este crocant, de dimensiune medie, ușor alungit și se păstreză bine peste iarnă. Miezul este de culoare alb-călbuie, cu aroma de lămâie”, ne-a spus Ștefan Anton, proprietarul pepinierei.

Alături de mărul Limoncela, buzoienii vor să aibă în livada exotică și mărul cu miez roșu.

”Fructul este de dimensiune medie spre mare, are un gust dulce, aromat, ușor acidulate. Fructifică în luna septembrie și este extrem de decorativ în perioada de înflorire datorită florilor sale de culoare roșie”.

Un alt fruct care a început să fie foarte cerut de buzoieni este Kaki.

„Kaki este cel mai căutat fruct exotic. Oamenii l-au gustat în vacanțe și acum și-l doresc și în grădină. În plus, în supermarket un fruct este 3 lei, pe când o plantă de Kaki poate produce 60-80 de kg, la maturitate. În plus, kaki este fructul care se coace cel mai târziu, undeva final de noiembrie”, a spus Ștefan Anton.

Moșmonul, arbore exotic răspândit în  Europa și Asia de Vest (Iran, Irak, Turcia) și Caucaz, este căutat pentru faptul că rexistă foarte bine până la temperaturi de până la minus 15 grade Celsius.

”Fructele acestuia, de mărimea unei nuci, au numeroase proprietăți benefice, fiind bogate în vitamina C, acid folic, cupru, potasiu. Fructele sunt suculente, cu gust dulce-acrisor și se culeg toamna târziu”

Pomii pot fi plantați chiar și în această perioadă, tocmai pentru că temperaturile sunt blânde, iar pământul nu a înghețat. Pe timpul iernii, plantele rezistă foarte bine, acesta fiind un alt motiv pentru care buzoienii au început să-și îndrepte atenția tot mai mult spre astfel de pomi fructiferi. Prețul unui pom fructifer pronește de la 30 de lei, iar primele roade pot fi culese după primul an de la plantare.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian