Actualitate

Atunci când tăcerea face cât 1000 de cuvinte. Eveniment de impact la Buzău, pe 17 mai

Pe 17 ani este programat, la Buzău, un eveniment care se dorește în același timp de comemorare, dar și de conștientizare cu privire la pericolele din trafic. Este vorba despre „Ride of silence” sau „Marșul tăcerii”, care va fi organizat la Buzău și în acest an, pentru a treia oară, pe data de 17 mai. Este un protest tăcut și un semnal de alarmă, în care în prim-plan se află victimele accidentelor de circulație, ce provin din rândul bicicliștilor.

Este o mișcare civică ce a căpătat proporții internaționale, după ce a fost organizat, pentru prima oară, în SUA, în urmă cu 21 de ani. Nu este o dată fixă pentru a marca acest marș, organizat în fiecare an în a treia zi de miercuri a lunii mai.

În plan local, inițiatoarea marșului este Simona Datcu, biciclist amator care a parcurs peste 25.000 de kilometri pe drumurile din România. La ”Marșul tăcerii” sunt așteptați bicicliști de toate vârstele, care să se supună unei singuri reguli: să fie îmbrăcați în alb, culoare care se dorește un simbol al evocării bicicletelor „fantomă”. Participanții pedalează lent, în liniște deplină, comemorându-i în acest mod pe toți bicicliștii care și-au pierdut viața. În semn de respect pentru victime, participanții nu vor vorbi, nu vor folosi claxoanele și nici telefoanele mobile.

”Marșul tăcerii” va începe la ora 19.00 și se va desfășura sub atenta supraveghere a polițiștilor. Punctul de plecare a bicicliștilor va fi Parcul Crâng, unde a fost deja amplasată o bicicletă de culoare albă, simbolul acestui eveniment.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian