Actualitate

AU FOST PRINȘI! Hoții care au devastat Conacul Cândeștilor, de Paște, identificați după câteva zile

Sursa foto descoperabuzaul.ro

După câteva zile de cercetări, polițiștii au dat de urma hoților care au spart Conacul Cândeștilor, monument istoric, chiar în perioada sărbătorilor pascale. Este vorba despre opt tineri din Vernești, cu vârste cuprinse între 11 și 23 de ani, ajunși acum în atenția anchetatorilor. Ei sunt cercetați pentru furt calificat și distrugere.

Chiar în perioada Paștelui, profitând de faptul că la conac nu se afla nicio persoană, cei opt tineri au dat lovitura. Au spart geamurile imobilului, au intrat în interior și au devastat încăperile. Nu au plecat cu mâna goală, ci au furat diverse obiecte, precum veselă sau lenjerii.

Furtul a ieșit la iveală a doua zi de Paște, când proprietara conacului, o femeie de 57 de ani, din Buzău, a sesizat că din imobil lipsesc mai multe produse. Buzoianca și-a dat seama că imobilul a fost călcat de hoți, așa că a anunțat Poliția. Detalii, AICI.

Cercetările au fost demarate imediat, iar oamenii legii i-au identificat în doar câteva zile pe făptași.

“Fapta a fost sesizată la data de 13 aprilie a.c., de către persoana vătămată, o femeie de 57 de ani, din Buzău.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 11 – 13 aprilie a.c., persoanele cercetate, cu vârste cuprinse între 11 și 23 de ani, din Vernești, ar fi pătruns în interiorul unui imobil prin distrugerea geamurilor și ar fi sustras mai multe bunuri de uz general.

Prejudiciul a fost estimat de către persoana vătămată la 2.000 de lei, parte din acesta fiind recuperat și restituit”, transmite IPJ Buzău.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor, pentru a stabili exact rolul fiecărei persoane implicate în acest caz.