Actualitate

Bani de la Ministerul Dezvoltării pentru Teatrul ”George Ciprian”. Ce sumă primește instituția pe final de an

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alocarea unei sume de aproape 218,5 milioane de lei pentru un număr de 68 de teatre, opere și filarmonici din 45 de localități din țară, care funcționează în subordinea autorităților locale din 32 de județe.

Banii reprezintă 2% din impozitul pe venit care a fost încasat în fiecare dintre județele aflate pe listă și care s-au adunat la bugetul de stat în perioada 1 august -8 decembrie. Autoritățile au avut un termen până la care putea transmite solicitarea alocării de bani. Printre beneficiari, din Buzău se regăsește pe listă Teatrul ”George Ciprian”, care primește aproape 3,8 milioane de lei.

”Prin această măsură, venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționării și de continuarea investițiilor”, a declarat ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Veștea.

Este pentru a doua oară în acest an când teatrul buzoian primește bani din redirecționarea a 2% din impozitul pe venit. În septembrie, Teatrul ”George Ciprian” a primit peste 5,5 milioane de lei, sumă reprezentând 2% din impozitul pe venit care a fost colectat în județul Buzău de la începutul anului până la data de 31 iulie.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian