Evoluții cel puțin interesante la ultima ședință a CLM Buzău când majoritatea PSD a încercat, fără succes, să treacă prin vot o serie de vânzări de terenuri sau studii premergătoare unor vânzări. Strategia social-democraților s-a împiedicat de protestele Opoziției care a amenințat cu părăsirea ședinței.
În discuție au intrat câteva hotărâri vizând patrimoniul care, conform legii, au nevoie de majoritate calificată (două treimi din voturi) pentru a trece. Discuțiile s-au încins chiar în debutul ședinței când grupul PSD, prin vocea vicelui Ionuț Apostu, a încercat să propună un vot secret pentru aceste proiecte. Dincolo de faptul că votul secret nu este prevăzut pentru astfel de situații, încercarea a stârnit protestele consilierilor opoziției. Cel mai vocal, Silviu Roșioru (PNL) i-a acuzat pe social-democrați de interese ascunse:
”Cum să votăm secret? Ce propunere este asta? Noi plecăm din ședință dacă veniți cu porcării de genul acesta! Nu vă e rușine? Vă bateți joc de noi? ” a răbufnit alesul PNL.
”Stați puțin! Avem un Cod Administrativ care ne spune clar când se votează cu vot secret: atunci când este vorba despre persoane…Să ne asumăm acest vot! Despre ce e vorba? Fugim de responsabilitate?” a completat colegul acestuia de partid, Irinel Cîrstea.
În asentimentul consilierilor PNL, a fost și liderul USR Buzău, Florin Drăgulin:
”Sunt de un an de zile aici și este prima oară când văd așa ceva. Am mai vândut terenuri, dar acum totul este cusut cu ață albă. Chiar așa trebuie să facem? Vă este teamă de cetățeni să facem votul la vedere? Transparența trebuie să fie cea mai importantă armă în Consiliul Local. Noi o să părăsim sala!”
Poziția consilierilor PNL și ADU a rămas de neclintit, aceștia obiectând în legătură cu prețurile rezultate din evaluări. A existat și un moment în care aleșii PNL, ADU și AUR s-au ridicat de pe scaune cu intenția de a părăsi sala. Social-democrații au renunțat la inițiativă și s-a ajuns la retragerea de pe ordinea de zi a proiectelor de vânzare de terenuri precum. În plus, s-a acceptat un amendament care prevede ca studiile de oportunitate pentru vânzare de terenuri să fie însoțite de trei rapoarte de evaluare, pentru stabilirea prețurilor de la care încep licitațiile.
Un proiect care prevedea vânzarea cu licitație a unui spațiu dintr-un fost punct termic și a terenului aferent, rămas totuși pe ordinea de zi, a fost respins, nereușind să întrunească cele două treimi din voturi, dacă acestea au fost la vedere. De asemenea, a fost respins un studiu de oportunitate pentru vânzarea unui teren de peste 2 hectare, aflat la marginea orașului, acolo unde funcționează o balastieră. În declarațiile susținute la finalul ședinței CLM Buzău, primarul Constantin Toma a admis că miza votului secret a fost obținerea a două voturi de la Opoziție:
”Aceste spații care sunt sub clădiri, terenuri, ar fi o sursă de venituri. Ei (n.r. consilierii Opoziției) se opun la treaba asta! S-a încercat acest vot secret, poate dintre ei, mai sunt 2-3 care ar vota un asemenea program. Au cerut 3 expertize, așa vom face! ”
Dincolo de tensiuni și dezbateri, o întrebare rămâne: cu cine din opoziție negociase PSD să obțină voturi pentru o majoritate calificată, dacă votul ar fi fost secret? Informații, pe surse, arată că, în ultimele zile au sunat intens telefoanele unor aleși, iar primarul Constantin Toma ar fi primit un ajutor substanțial și de la partid. Semn că PSD Buzău îl ține cald pe edilul-șef, în ciuda divergențelor din ultimele luni.




Adaugă comentarii