Actualitate Economie

BNR, colaborare cu Poşta Română pentru popularizarea infomaţiilor financiare pentru toţi românii

BNR a decis să se implice în educaţia financiară a românilor de la toate nivelurile societăţii. În acest sens, recent, Banca Naţională a stabilit o colaborare cu Poşta Română pentru diseminarea pe întreg teritoriul ţării a informaţiilor importante de ordin financiar şi economic. Într-un comunicat de presă BNR precizează şi modul în care va funcţiona respectivul parteneriat.

Banca Națională a României și Compania Națională Poșta Română SA au semnat un acord de parteneriat cu scopul dezvoltării unor proiecte de educație financiară destinate personalului CN Poșta Română SA.

Încheiat ca proiect pilot pentru o perioadă de un an, parteneriatul se înscrie, pe de o parte, în strategia BNR multianuală de acțiune în domeniul educației financiare care prevede extinderea activităților și programelor sale și la nivelul publicului adult – segmentul populației active – și dezvoltarea unor proiecte interinstituționale care să aibă ca obiectiv educația la locul de muncă, iar, pe de altă parte, răspunde preocupărilor aflate pe agenda băncii centrale, dar și a organismelor internaționale (OECD, Banca Mondială) cu privire la necesitatea creșterii incluziunii financiare în România.

Programul va fi structurat pe mai multe module și vizează furnizarea de informații din următoarele domenii:

  • sistemul bancar și sistemul monetar cu accent pe elementele de siguranță ale banilor românești, evoluția numerarului în circulație, falsurile și detectarea lor;
  • plățile și importanța lor pentru economie – numerarul versus mijloace de plată fără numerar, instrumente de plată moderne (electronice): cardul, internet banking și mobile banking – avantaje, riscuri și alte aspecte legate de securitatea acestor instrumente;
  • rolul și atribuțiile băncii centrale, caracteristicile băncilor comerciale vs. instituțiile financiare nebancare.

Detalii la adresa https://bnr.ro/page.aspx?prid=22377