Actualitate

Butoanele de panică, o necesitate pentru pacienți! Care-i situația la Spitalul Județean Buzău

Legea care obligă managerii spitalelor să introduce butoane de panică la fiecare pat din secțiile ATI și UPU pare greu de aplicat din cauza lipsei banilor. Este și cazul Spitalului Județean Buzău unde calculele făcute arată că doar pentru paturile pacienților aflați în stare gravă internați la Anestezie și Terapie Intensivă ar fi nevoie de aproape 14.000 de lei.

Sorin Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Buzău, a explicat pentru sansanews.ro că în unitatea medicală există câteva astfel de dispozitive însă nu sunt suficiente, potrivit noii legi promulgate săptămâna aceasta de președintele Nicușor Dan. Mai exact, la ATI  există un singur buton de panică și ar fi nevoie de 40, adică la fiecare pat. De asemenea, la UPU există două butoane portabile și ar trebui mult mai multe.

”Noi am solicitat o ofertă încă din martie și atunci 25 de butoane ne-ar fi costat 8500 de lei. Acum am demarat din nou procedurile pentru achiziționarea dispozitivelor impuse prin lege. Problema este finanțarea. Am cerut sprijinul Consiliului Județean și așteptăm un răspuns”, a declarat Sorin Pătrașcu.

Managerul unității medicale spune că astfel de butoane ar fi necesare și la alte secții cum ar fi Medicală și Gastroenterologie, însă costurile sunt imposibil de acoperit, deocamdată. Asta pentru că pe lângă butoanele de panică, legea oblige managerii să doteze secțiile ATI și UPU și cu camera de supraveghere.

”Sperăm să reușim să dotăm secțiile cu butoane de panică și camera de supraveghere până la finalul anului”, spune Sorin Pătrașcu.

Precizăm că în toate unitățile sanitare publice și private, în fiecare salon destinat internării pacienților vor trebui introduse butoane de panică. Aceste sisteme vor declanșa o alertă în cazul unor urgențe medicale sau a unor situații de pericol iminent, ceea ce este util mai ales pentru pacienții imobilizați sau cu autonomie redusă.

”Prin această lege, va deveni obligatorie și instalarea unor sisteme de supraveghere video în secțiile ATI, în unitățile de primiri urgențe și în cele destinate pacienților cardiaci critici. Scopul este asigurarea respectării protocoalelor și procedurilor medicale pentru ca pacienții să poată beneficia de îngrijire adecvată la cele mai înalte standarde medicale. În același timp, acest sistem oferă un grad sporit de siguranță personalului medical prin descurajarea potențialelor agresiuni din spitale”, a scris, pe Facebook, Nicușor Dan.