Un buzoian a suferit răni grave după ce a picat de pe o trotineta electrică. Bărbatul are aproximativ 60 de ani și a fost preluat de o ambulanță SAJ din cartierul Dorobanti.
Surse de presă precizează ca bărbatul ieșise la plimbare, se afla in apropierea unui frecventat magazin non-stop, iar viteza, aglomeratia, și, cel mai probabil, o denivelare a asfaltului au făcut ca buzoianul să cadă de pe trotineta, lovindu-se grav la cap.
Evenimentul este confirmat și de reprezentanții politiei, care susțin ca este vorba despre o autoaccidentare.
Buzoianul a fost transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească, iar polițiștii urmează sa stabilească în ce fel s-a produs evenimentul.
Vom reveni cu detalii.
…trotineta ucide!… câtă minte să ai la 60 de ani să te dai cu trotineta?…