Un bărbat din municipiul Buzău, băut bine și fără permis, care circula haotic pe DN1B, a ajuns în arestul IPJ Prahova. Totul după ce s-a urcat la volan deși nu avea permis, în plus era și băut bine, a refuzat să sufle în etilotest, dar și să îi fie prelevate probe pentru stabilirea alcoolemiei.
Buzoianul în vârstă de 46 de ani circula pe DN1B, ieri după-amiază, când, la Valea Călugărească, a atras atenția celorlalți șoferi din trafic. Asta pentru că trecea de pe o bandă pe alta, fără să semnalizeze, fără să se asigure. Un alt șofer și-a dat seama că este ceva în neregulă și că ceilalți participanți la trafic pot fi în pericol, așa că a sunat la 112. Polițiștii au pornit imediat pe urmele șoferului reclamat și l-au tras pe dreapta la Valea Călugărească.
“Un conducător auto fusese semnalat pentru comportament periculos în trafic, deplasându-se sinuos, din direcția Buzău către Ploiești. Autoturismul a fost depistat și oprit în trafic. Verificările efectuate în bazele de date au indicat faptul că persoana aflată la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, conducătorul auto emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice”, informează IPJ Prahova.
Deși era vizibil sub influența alcoolului, buzoianul în vârstă de 46 de ani a devenit recalcitrant și a refuzat să fie testat pentru alcool.
“În ciuda informării cu privire la consecințele legale, acesta a refuzat prelevarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, faptă care constituie infracțiune conform legislației în vigoare.
Pe parcursul intervenției, persoana în cauză a manifestat un comportament recalcitrant. Situația a fost gestionată cu fermitate și profesionalism, fiind dispuse măsuri pentru menținerea ordinii și siguranței.”
Pentru că s-a dovedit a fi un real pericol public, buzoianul a fost reținut de polițiști.
“În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fapte prevăzute de Codul Penal.
Ulterior administrării probatoriului și având în vedere pericolul social concret al faptelor, precum și necesitatea prevenirii comiterii altor infracțiuni, față de persoana cercetată a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.”
Poliţiştii din Prahova subliniază importanța gestului făcut de șoferul care a sunat la 112 și a anunțat situația de pe DN1B. Cu ajutorul lui, buzoianul băut a fost scos din trafic, la timp, până să provoace un accident .



Adaugă comentarii