Accident grav, seara trecută, pe Autostrada Moldovei, în județul Vrancea. Traficul rutier a fost blocat pe sensul Focșani – Buzău după ce un autoturism s-a ciocnit violent de un TIR care circula în fața sa. O femeie de 29 de ani din Buzău, pasageră în autoturism, a fost rănită grav în urma accidentului, în vreme ce șoferul, de 32 de ani, a suferit vătămări ușoare. A fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru ca victimele să fie extrase din mașină.
Potrivit primelor cercetări, vinovat e chiar șoferul autoturismului, care nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers față de mașina care circula în fața sa.
”Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 32 de ani, din municipiul Buzău, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un ansamblu de vehicule care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, pasagera din dreapta față, o femeie de 29 de ani, din municipiul Buzău, a fost rănită grav, fiind descarcerată de echipajele de intervenție. Atât aceasta, cât și conducătorul autoturismului, care a suferit leziuni ușoare, au fost transportați la spital în vederea primirii îngrijirilor medicale de specialitate”, transmite IPJ Vrancea.
O oră și jumătate a fost blocat traficul rutier pe autostradă. Totuși, la circa trei sferturi de oră după accident, șoferilor care așteptau deja în coloană, pe kilometri întregi, li s-a permis să circule pe banda de urgență. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.




Adaugă comentarii