Actualitate

Buzoienii din zona de munte se gândesc cu groază la sosirea toamnei. Urșii sunt văzuți peste tot, pe drumuri și în gospodării

Apropierea toamnei, motiv de îngrijorare printre buzoienii din zonele de deal și munte. Oamenii se tem că urșii vor coborî tot mai des din pădure, în căutare de hrană. O situație mai mult decât îngrijorătoare, în condițiile în care încep școlile. Mulți copii sunt nevoiți să parcurgă pe jos drumul de acasă la școală și riscă să dea nas în nasul cu ursul în orice moment.

“După o primăvară cu atacuri în serie,  pe parcursul verii au fost mai puține cazurile în care urșii au ajuns în gospodării. Însă, ne e teamă de sosirea toamnei, pentru că este o perioadă în care urșii coboară frecvent în sate, în căutare de hrană”, spune primarul din Scorțoasa, Vasile Săcuiu.

În zona de munte situația este și mai gravă. La Bisoca, de exemplu, aproape că nu este sat în care sălbăticiunile să nu fi ajuns, în ultimele luni. Cele mai numeroase atacuri au fost înregistrate în primăvară, când inclusiv gospodăria primarului din comună a fost călcată de fiarele înfometate.

“Foarte multe atacuri, ursul este văzut la orice pas. Chiar eu am fost păgubit, mi-a omorât 20 de oi și 13 miei. Pe zona unui sat a făcut pagube două săptămâni la rând, am avut dosare de pagube de circa 35 000 lei. Am avut și situația când a intrat într-o gospodărie unde erua doi copii cu handicap, la granita cu Mânzălești, apoi a trecut la altă locuință”, spune primarul Florin Stemate.

Ursul, la oala cu lapte

Nici pe parcursul verii atacurile nu s-au oprit. Ba chiar, urșii au trecut de la adăposturile de animale la tomberoane, inclusiv la cele de lângă școala din centrul comunei, dar și la oalele cu mâncare din gospodării. Situația este gravă, spun autoritățile, mai alea că va începe școala în curând.

“Am avut chiar și duminică apel la 112, ursul a intrat în gospodăria unui cetățean și l-a găsit la oala cu lapte. Era un gang cu zid de sprijin pe margine, a intrat ursul printre casă și zid, a răsturnat oala cu lapte.  Când ne-am dus noi, se cunoșteau urmele cum a călcat prin lapte. Iar la școala de centru, într-o dimineață, când s-a dus domnul director la școală, a intrat și când s-a uitat pe fereastră, ursul căuta la tomberon. La noi acum este sezonul strânsului fânului, mai trimiteau oamenii câte un copil la o găleată cu apă, nu mai au curajul acum să circule. Este o situația gravă pentru că încep școlile. La noi în zonă nu sunt nici fructe, nu au ce să mănânce altceva, la 2-3 zile avem apel la 1 1 2. În plus, numărul urșilor a crescut,  în fiecare sat să văd câte unul, doi, trei. În zona satului Lopătăreasa, până în primăvară aceasta nu am avut probleme cu ursul “.

Doi urși periculoși, extrași prin împușcare

O altă comună, probleme la fel de grave. Urșii apar pe ulițe la orice oră din zi și din noapte, dar și în gospodării și stâne unde fac ravagii. Primarul din Lopătari a dat, anul acesta, două ordine pentru extragerea prin împușcare a urșilor agresivi. Însă, autorități și localnici se gândesc cu groază la momentul deschiderii școlilor.

“Am avut două extrageri prin împușcare, anul acesta, după ce urșii au atacat frecvent, unul nu voia să plece din gospodărie, era un pericol și pentru echipa de intervenție. La noi cred că au fost cele mai multe pagube din județ. Am avut multe consemnate în procesele verbale de intervenție, dar și multe care ne-au fost aduse la cunoștință de oameni după 24 de ore. Doar la o stână din apropierea satului principal au fost 11 animale omorâte în acest sezon. În urmă cu circa o lună, 3 porci uciși într-o gospodărie. Am avut un caz în care omul cobora la stația de autobuz și s-a întâlnit cu ursul. Problema e că încep școlile”, declară Claudiu Constantin, primar Lopătari.

Anul acesta, autoritățile de mediu au dat aviz pentru împușcarea a zeci de urși, în conformitate cu normele privind prevenirea atacurilor.

“Direcția Județeană de Mediu Buzău a emis 9 autorizații de recoltare faună sălbatică, pentru recoltarea a 28 de exemplare din specia Ursus arctos, din nivelul de prevenție stabilit prin Legea nr. 242/2024,  pentru următorii gestionari de fonduri cinegetice: A.J.V.P.S. Buzău ( 14 exemplare), Direcția Silvică Buzău ( 2 exemplare), A.V.P.S. Bâsca Mare ( 3 exemplare), A.V. Cerbul Carpatin Buzău ( 1 exemplar), Ocolul Silvic Siriu S.R.L. ( 3 exemplare),  A.V.P.S. Călifarul Alb ( 1 exemplar), A.V.P.S. Călifarul ( 1 exemplar), A.V.P.S. Dealurile Râmnicului ( 1 exemplar) și A.V.P.S. Vulturul Buzonian ( 2 exemplare)”.