Actualitate

CASA CHIOJDU, REPRODUSĂ, ÎN MINIATURĂ, DE ELEVI DIN BACĂU! Macheta, expusă la Muzeul ”Vergu-Mănăilă”

Muzeul Județean a venit cu o nouă expoziție în premieră pentru publicul buzoian. De această dată este vorba despre un eveniment ce are în centrul atenției satul românesc și, în special, casele tradiționale. Pentru prima dată buzoienii au ocazia să admire machetele cu locuințele reprezentative din fiecare zonă etnografică a țării. Buzăul este reprezentat de casa de la Chiojdu care se impune printr-un stil arhitectonic aparte.  

Mai exact, casa era înălțată pe o temelie impunătoare din zidărie construită din piatră de râu, în care erau adăpostite pivnița și încăperea cu unelte. Pereţii casei erau realizaţi din bârne rotunde de brad, cu diametrul mic, aşezate în cununi orizontale, încheiate „troceşte”. Locuința se impunea printr-un frumos foișor deschis, construit pe stâlpi de lemn ciopliţi.

Macheta ce ilustrează casa tradițională satului buzoian a fost realizată de elevii Liceului de Arte din Bacău, alături de celelalte machete ce alcătuiesc expoziția ”Măiestrie și ingeniozitate în arhitectura satului tradițional românesc”.

”Evenimentul, prilejuit de Zilele Patrimoniului European, propune publicului buzoian o analiză a satului tradițional românesc, leagăn al valorilor și credințelor strămoșești și factor determinant în procesul de formare a identității naționale; totodată, se dorește a fi un semnal de alarmă asupra necesității conservării și valorificării patrimoniului cultural material și imaterial”, se arată în informarea trimisă de Muzeul Județean Buzău.


Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău

Expoziția va da ocazia tuturor vizitatorilor să descopere cum erau construite casele de altădată, care sunt simbolurile fiecărei regiuni și sa admire măiestria elevilor care au redat aproape identic construcțiile vechi.

,Expoziția a fost inaugurată duminică, la Casa Vergu-Mănăilă din municipiul Buzău, marcând prima ediție a Zilei Satului Românesc și va rămâne acolo timp de două luni. Biletul de intrare este de 2 lei pentru elevi și studenți și 4 , respectiv 6 lei pentru adulții veniți în grupuri organizate sau individual.



Publicitate