Actualitate SPORT

Ce a hotărât instanța în cazul cererii de dizolvare a clubului Gloria! Decizie definitivă în câteva zile

Judecătoria Buzău a admis cererea de dizolvare a Asociației Sportive “Fotbal Club Buzău”, formulată de asociați și a numit un lichidator din București, GRINSOLV IPURL, să se ocupe de datoriile lăsate în urmă de clubul Gloria. Decizia instanței în acest caz a fost adusă la cunoștință prin intermediul portalului Judecătoriei Buzău, în ziua pronunțării hotărârii, pe 24.11.2025. Pentru ca hotărârea să rămână definitivă, iar dizolvarea Asociației Sportive “Fotbal Club Buzău” să poată fi înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundatiilor, trebuie să treacă 5 zile de la pronunțare, timp în care decizia Judecătoriei să nu fie contestată. Cei care pot depune contestație sunt fie asociații în club, fie oricare dintre creditorii clubului.

Datoriile Gloriei în momentul de față sunt de aproape 1 milion de euro, iar o parte consistentă din suma respectivă o reprezintă datoriile la stat și apoi datoriile la plata salariilor către jucători și către ultimii doi tehnicieni ai clubului, Ilie Stan și secundul său.

“Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de petenta Asociația Sportivă „Fotbal Club Buzău” prin persoană împuternicită d-nul Lăzărescu luliean, având ca obiect dizolvare asociație. Constată dizolvată Asociația Sportivă, Fotbal Club Buzău” înființată prin încheierea civilă din data de 27.10.2016 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 15540/200/2016. Numește în calitate de lichidator judiciar societatea GRINSOLV IPURL. Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni privind dizolvarea asociației în Registrul special ţinut la Grefa Judecătoriei Buzău. Cu drept apel în termen de 5 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buzău. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.11.2025.”