Actualitate

Ce efecte a avut ciclonul Ashley în județul Buzău. Unde a plouat cel mai tare

Județul Buzău s-a aflat, întreaga noapte, sub cod portocaliu de ploi și vijelii. Din fericire, nu au fost cantități foarte mari de apă, care să ducă la umflarea râurilor și la producerea inundațiilor. A plouat în cantități acceptabile. Iar acolo unde au fost cele mai abundente ploi, pământul era uscat din cauza secetei din această vară, așa că întreaga apă a fost înmagazinată de sol, fără să apară inundații sau creșteri ale nivelului râurilor.

Duminică, de la ora 8:00 dimineață, județul Buzău a intrat sub cod galben de vreme rea, pentru ca după ora 20:00 avertizarea să fie înlocuită de una cod portocaliu. Ploile și-au făcut apariția chiar de pe parcursul zilei, dar, din fericire, au căzut cantități de apă în limite normale, astfel că nu au fost înregistarte situații de urgență. A fost nevoie de intervenția pompierilor într-un singur caz, la Topliceni, und eun copac a căzut pe carosabil.

Cel mai mult a plouat în zonele de câmpie, adică exact acolo unde era mai mare nevoie de apă.

“Până în dimineața zilei de 30 septembrie, în județul Buzău s-au înregistrat precipitații cuprinse între 8 l/mp, la Chiojdu, și 36 l/ mp la Caragele. În municipiul Buzău s-au înregistrat 29 l/ mp. În condițiile în care cantități de peste 30 l/mp s-au înregistrat exclusiv în zona de câmpie a județului, creșterile de niveluri și de debite înregistrate au fost nesemnificative”, a declarat, pentru Șansa News.ro, Irina Mădălina Mircea, purtătorul de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița.

Pericolul a trecut, dar autoritățile rămân în stare de alertă și în orele următoare. Va ploua moderat până mâine dimineață în estul țării, inclusiv în Buzău, județ care a depășit cu bine avertizarea cod portocaliu de precipitații abundente. Însă, spun specialiștii de la Ape, nici ploile din cursul zilei de astăzi nu vor fi însemnate cantitativ astfel încât să creeze probleme.

“După ploile din ultimele ore, râul Câlnău continuă să fie sec la stația hidrometrică Potârnichești, în timp ce la Costomiru debitul a crescut de la 2 l/s la 3 l /s . La toate stațiile hidrometrice, cu excepția stației Măgura, pe râul Buzău, unde debitul de 11,5 metri cubi pe secundă este influențat de uzinările din acumularea Siriu, debitele sunt mult sub cele lunare multianule.

În condițiile în care în cursul zilei de 30 septembrie 2024 se mai pot acumula 10, maximum 15 l/mp, creșterile de niveluri și debite nu vor fi semnificative, astfel încât considerăm că nu vor fi atinse cotele de apărare pe cursurile de apă din județul Buzău.”

Județul Buzău se află până mâine, la ora 10:00, sub cod galben de ploi și intensificări ale vântului.

De asemenea, este cod galben pe râul Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, în intervalul 30.09.2024 ora 12:00 – 01.10.2024 ora 12:00.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian